duminică, 14 februarie 2016

Studiu: dacă mama deprimată e afectuoasă cu bebelușul, contracarează efectele negative ale despresiei asupra lui


Un nou studiu publicat în februarie 2016 de Universitatea din Utah a demonstrat că dacă mama deprimată este afectuoasă cu bebelușul, dacă e sensibilă la nevoile acestuia, dacă îl mângâie și comunică cu el, acesta va suferi mai puține efecte negative datorate depresiei mamei.

Reacția la stres a mamei are efecte încă de când bebelușul e în uter, manifestându-se cel puțin vizibil prin greutate scăzută, dezvoltare neuronală încetinită și predispoziție la anumite boli.

Așadar studiul a investigat inițial cum poate răspunsul la stres al unei mame depresive să programeze axa hipotalamus-hipofiză-suprarenale a bebelușului. Această axă e un set de semmale și relații între cele trei glande endocrine și este responsabilă pentru crearea cortizolului, hormonul care se eliberează ca răspuns la stres. Cercetări existente deja au arătat că această programare poate avea loc și după naștere prin mecanisme epigenetice, sau schimbări în expresiile genelor care nu schimbă genele dar care pot fi date de la o generație la alta, prin calitatea îngrijirii materne.

Autorii studiului însă au bănuit (și au demonstrat) că modul de comportament al mamei poate acționa ca un scut împotriva efectelor depresiei materne, iar acest scut poate fi observat la nivelul epigenomului bebelușului. VIZIBIL. MĂSURABIL. Au demonstrat deci cum calitatea mediului postnatal, mai ales cea a sensibilității materne, este în relație cu metilația ADN-ului genelor implicate în funcționarea axei hipotalamus-hipofiză-suprarenale și a funcționării neuroendocrine în general.

Rezultatul a fost deci uimitor: sensibilitatea bate stresul. Bebelușul nu știe că mama e depresivă, știe doar cum e tratat. 



Eu am mai scris ceva în legătură cu această temă în postarea despre efectele negative ale antrenamentului pentru somn. Copiez fragmentul la care mă refer, deși sper că o veți citi pe toată dacă nu ați făcut-o deja.

Există un studiu din 2002, foarte cunoscut în lumea psihologilor, care a demonstrat că bebelușilor cărora nu li se îndeplinesc nevoile, fie din cauză că mama este depresivă, fie din cauză că intenționat își retrage ”serviciile” pentru vreo tactică strategică (sună cunoscut? Nu sunt cuvintele mele, le-am luat din studiu) li se dereglează funcționarea sistemului adrenocortical. Din cauza nivelurilor crescute de cortizol, hormon al stresului. Ei, și citind eu studiul acesta, am mai găsit ceva pe tema atașamentului, apropo de postarea anterioară. Citez și traduc:

”S-a demonstrat că lipsa de răspuns matern interferează cu formarea unor legături de atașament sigure (vezi, de exemplu, Crockenberg, 1981; Goldberg et al., 1994). În aceste circumstanțe, copiii au mai puține șanse să fie protejați împotriva efectelor stresului. De exemplu, copiii neatașați sigur de mamele lor produc mai mult cortizol ca răspuns la stres (Gunnar et al., 1996; Spangler and Schieche, 1998).”
  


Dacă vă confruntați cu depresie postnatală, poate vă sunt de ajutor ideile scrise de mine pe celălalt blog :).  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...