vineri, 9 august 2013

Ce este si ce nu este Attachment Parenting?



Am nevoie de diferentele dintre AP si alte stiluri de parenting cu care e confundat pentru al doilea articol despre Michael Thompson. Oricum voiam de multa vreme sa fac aceste clarificari.



Nota: cand vorbesc despre Attachment Parenting ma refer la cresterea copilului in modul cel mai natural pentru specia umana, prin respect si empatie si implinirea nevoilor. Nu ma refer la cartile lui Dr. Sears, cel care a scris prima data despre concept si a incercat sa-l explice, dand un set de reguli. Ma refer la parentingul continuumului omenesc, la parentingul evolutionist, la natural parenting, peaceful parenting, gentle parenting, positive parenting, instinctive parenting. Acest stil de crestere a copiilor nu este nou, doar numele “attachment parenting” este modern. De fapt nici cele de mai sus nu inseamna acelasi lucruri, doar unele chestiuni se suprapun, chiar cele ce tin de atasament. In rest fiecare are anumite filozofii in plus la care tine (de exemplu scutecitul textil nu are nicio legatura cu Attachment Parentingul, chiar daca asa ar parea; si puteti fi un parinte atasat si fara sa mancati bio).



Eu se pare ca imi cresc copiii cel mai mult in acord cu natural parentingul. Pentru ca am auzit de AP tarziu si primele alegeri pentru Alex le-am ales din punct de vedere al sanatatii si al naturalului. Nu stiam ca alaptarea ii face fericiti sau ca ii ajuta la dezvoltarea emotionala si la stabilirea unei legaturi sanatoase psihologice cu mama lor, stiam doar ca e cea mai sanatoasa alegere din punct de vedere al sanatatii fizice. Eu am avut probleme de fertilitate si de sanatate si le-am invins contrar tuturor pronosticurilor avand un stil de viata sanatos. De aceea voiam sanatate si pentru copilul meu. Daca eu nu mai mancasem zahar, margarina, E-uri si junk de cativa ani fara exceptii sau devieri, cum puteam sa-i dau copilului meu asa ceva intr-o sticla din prima zi de viata, in organismul lui pur, neatins de nicio substanta chimica? Daca eu stiam ce fac in organism medicamentele, cum puteam sa-i dau de cateva ori pe zi, zilnic, saptamani intregi medicamente de colici? Chiar daca nu stiam nimic despre beneficiile babywearingului, stiam ca e o metoda de a calma durerile de burta ale bebelusului si de a evita astfel medicamentele. Asadar eu am ajuns intai la “natural”, si abia apoi la “natural parenting” si “attachment parenting”. Ce are in plus natural parenting fata de attachment parenting? Faptul ca pledeaza pentru joaca in natura, cu obiecte naturale, in locul plasticelor zgomotoase, unschoolingul, scutecele textile, cosmeticele naturale, remediile naturale si medicina holistica, mancarea sanatoasa si naturala, etc.



AP nu este un set strict de reguli, ci o stare. Nu devii un parinte atasat datorita marsupiului ce il folosesti si nici nu  esti “detasat” daca folosesti din cand in cand caruciorul. Nici faptul ca bebelusul tau e alaptat sau suge dintr-o sticla nu te face un parinte atasat sau “detasat” pentru ca si sticla poate fi oferita cu dragoste si respect, si sanul poate fi oferit cu resentimente. Nici dormitul pe aceeasi saltea nu e o regula. Nici statul acasa cu copiii. “Definitia” ar fi data de modul in care parintele interactioneaza cu copilul. De faptul ca incearca sa le dedice cat timp e posibil, si nu considera ca acestia ii deranjeaza viata. De faptul ca ii respecta acestuia individualitatea, nevoile, sentimentele si gandurile. De faptul ca nevoile copilului sunt prioritatea principala, carora li se raspunde cu dragoste, respect si promptitudine. De faptul ca exista o legatura intre parinte si copil, nu acea scena de razboi in care copilul e privit ca un dusman ce vrea sa ne manipuleze. AP este atunci cand se considera ca un copil este bun. Si cand oferindu-i-se copilului incredere se creeaza o legatura intre parinte si copil si o baza de siguranta pe care o va avea toata viata.



AP nu e o noua “moda”, care vine si trece, e modul in care puiul de om se asteapta in mod animalic, natural, instinctual, biologic, ca specie, sa fie crescut atunci cand vine pe lume. Asa au fost crescuti puii de om timp de 99.9% din timpul omului pe pamant, pe cand partea cu indepartarea fortata de copilul “rau” care ne mananca viata noastra perfecta a avut loc doar in ultimele decenii, o perioada infima pentru umanitate, la ale carei consecinte nu ne putem gandi. Puiul de om nu a apucat sa isi modifice modelele anatomice pentru a preintampina aceste aspecte (indepartarile moderne fata de parinti). Parentingul natural ofera mediul ideal pentru cresterea optima fiziologica si psihologica a puiului de om.



AP este respect si pentru parinte, nu numai pentru copil. Si aici incepe diferenta dintre AP si parentingul permisiv. Parentingul permisiv este imposibilitatea de a-i da copilului limite sanatoase. Cel mai des aceasta imposibilitate apare din cauza ca parintele nu poate sa suporte manifestarile emotionale ale copilului si ar face orice pentru a le evita. De multe ori un parinte permisiv explodeaza la un moment dat, devenind un parinte ce pedepseste, lucru ce deruteaza mult copilul. Un parinte AP practica limitele sanatoase, potrivite stadiilor de dezvoltare ale copilului. Desi scopul AP este de fapt o legatura puternica intre parinte si copil, aceasta legatura nu e creata prin indulgenta. AP este intr-adevar impotriva pedepselor folosind disciplina pozitiva. Si AP nu neaga sau nu previne emotiile negative ale copilului. Un parinte AP ofera insa un raspuns si un sprijin acestor sentimente puternice. AP nu inseamna ca il lasam pe copil sa aleaga orice vrea el. Copiilor AP li se pun limite, desigur. Diferenta poate e legata de faptul ca nu li se impun fara nicio urma de respect sau intelegere. Ci li se explica, la fel cum am face daca ar fi vorba de un om mare (exemplu: “dragul meu, trebuie sa mergem acasa din parc”). Si un parinte AP e alaturi de copilul lui atunci cand acestuia ii e greu sa accepte ceva(“nu vreaaaauuu”). Un parinte AP accepta si valideaza si sentimentele de neputinta, de revolta si de frustrare (“stiu ca esti suparat ca trebuie sa plecam”). Nu le pedepseste (“daca mai plangi, nu te mai aduc niciodata in parc!”), nu le neaga (“din atata lucru plangi?”), nu il pacaleste pe copil ca sa le uite (“uite catelul! Ce frumos catel, hai sa-l vedem cum iese din parc, unde merge”), nu il mituieste pe copil (“daca vii si nu plangi iti cumpar o masinuta”), nu considera aceste “accese” in mod egoist ca fiind atacuri la adresa lor (“iar imi faci asta?”), nu il injoseste pe copil (“doar copiii mici plang din asa ceva”), nu isi bate joc de el (“ce urat esti cand plangi!”), si multe altele. In lumea moderna se pare ca doar adultul are dreptul sa isi exprime supararea, copilul trebuie sa fie bibelou. Un parinte AP stie ca lacrimile sunt un mod de exprimare a emotiilor, nu o forma de manipulare. Si se comporta cu copilul in consecinta, la fel cum ar face-o cu partenerul de viata sau cu un prieten, pe care nu l-ar trimite la colt pana se calmeaza, nu? Daca nu ii consideram prieteni apropiati cand sunt mici, si nu vrem sa isi exprime sentimentele de fata cu noi, cum vrem sa faca toate acestea cand sunt mari? Un copil crescut cu respect stie ca parintele il alina si il ajuta sa treaca prin orice emotie. La orice varsta.



Diferenta dintre AP si helicopter parenting (ultra-protector) este mai dificil de explicat.Desi nu poate fi vorba de exagerarea protectiei cand citesti despre situatiile periculoase prin care trec copiii descrisi in cartea Conceptul Continuum. AP este parentingul sensibil (singura traducere ce am gasit-o pentru “responsive”, desi imi vine sa spun “responsiv”). Adica un parinte AP raspunde nevoilor copilului lui. Parentingul ultra-protector este atunci cand anticipezi nevoile, dorintele si stadiile de dezvoltare ale copilului si vii tu in intampinarea lor, preiei aceasta sarcina de la copil si iei controlul total. HP este inabilitatea de a-i permite copilului sa isi dezvolte independenta si sa se confrunte cu provocari si cu esecuri. Desi vine din dragoste si grija, de obicei la baza sta teama. Si culmea e ca, desi in trecut astfel de parinti-elicopter erau exceptiile, acum sunt majoritatea. Si nu imi place cand aud ca cei ce condamna AP o fac acuzandu-i ca sunt ultra-protectori. Nu, un parinte AP va putea fi vazut facandu-si treaba in timp ce copilul lui se catara in copacii din curte sau in timp ce se joaca in noroi. Un parinte ultra-protector va fi vazut nelasand copilul sa se catere si umbland peste tot cu servetele anti-bacteriene. De ce sunt confundati parintii AP cu parintii-elicopter? Pentru ca atunci cand copilul chiar are nevoie de parinte, parintele AP e acolo, si aici fiecare situatie e particulara. Pentru ca fiecare copil e diferit si se simte pregatit in timpul lui sa se desprinda, insa parintele AP e aproape de el atata timp cat copilul are nevoie. Fie ca e parintele unui copil care la 7 luni vrea sa mearga de-a busilea prin tot aeroportul, fie ca e parintele unui copil care la 3 ani inca vrea mereu in brate. Un parinte AP accepta fiecarora particularitatile si stadiile naturale de dezvoltare. Nu forteaza nimic, nici inspre “inmugurirea” prematura, nici inspre legatul de parinte. Respect pentru fiecare copil si incredere in el si in natura, stiind ca el stie cel mai bine de ce are nevoie, cand are nevoie si cand poate face fiecare lucru pe care societatea il asteapta de la el. Nevoile de alinare si de dragoste sunt reale si puternice. Oferirea alinarii si dragostei sunt gratuite si e menirea noastra, a parintilor, sa le dam asa ceva.



AP sustine independenta sanatoasa, potrivita fiecarei varste sau fiecarui stadiu de dezvoltare. Respectul si siguranta pe care relatia cu parintele i le ofera il face pe copilul crescut AP sa aiba incredere pentru a se desprinde si a deveni un om stabil emotional. Atasamentul timpuriu determina o independenta sanatoasa. Parintii AP sunt conectati foarte bine la copiii lor, sunt in armonie reciproca, se inteleg de cele mai multe ori fara cuvinte. Parintele AP ii cunoaste copilului punctele puternice si slabiciunile. Astfel, il poate ajuta pe copil sa isi dezvolte punctele tari in timp ce il asigura in continuare de sprijinul lui, de faptul ca nevoile ii sunt indeplinite. Pentru a se simti in siguranta cand exploreaza lumea, copiii au nevoie de o baza la care sa se intoarca de cate ori au nevoie. Parintii care practica AP nu isi leaga copiii de ei. Intr-adevar le stau la dispozitie pentru momentele cand ei au nevoie de o baza de siguranta. Numele “atasament" vine din faptul ca parintii le permit copiilor sa se ataseze de ei, nu din cauza ca i-ar tine legati cu o lesa. Bine, de multe ori lumea se contrazice: daca un parinte AP merge peste tot cu copiii pentru ca ei vor sa participe la tot ceea ce face acesta si pentru ca parintele se bucura de compania lor, ori i se spune ca nu-i pasa de sine sa aiba timp personal, ori i se spune ca nu-i pasa de copii, si ca lor de fapt le-ar placea sa stea intr-un loc “special” pentru ei...



AP nu va creste un copil “rasfatat”. Ce inseamna “rasfatat”? Egoist si pretentios, fara empatie, care nu ia in considerare dorintele sau nevoile altora. (Mie imi suna, drept sa spun, mai mult ca o caracterizare a parintilor moderni :)) .) Majoritatea oamenilor considera ca daca alini un bebelus ce plange, acesta va plange mai mult, va deveni “rasfatat”. Bebelusii nu au capacitatea sa gandeasca atat de complex incat sa faca planuri “diabolice”. Poate un copil mare caruia nu i se ofera dragoste si apropiere si caruia nu i se indeplinesc in mod normal nevoile va plange mai mult ca sa se bucure cateva secunde de caldura corpului mamei, e posibil. Dar un copil crescut de un parinte AP nu va avea nevoie de tertipuri pentru a se bucura asa cum e natural pentru puiul de mamifer-om, de apropierea fizica de parinte sau de atentia lui. El le are acestea la primul semnal la care le cere, nu ajunge sa planga pentru ele. Un copil crescut cu dragoste, empatie si respect va invata dragostea, empatia si respectul. Un copil crescut cu minciuni, pacaleli si “mita”, le va invata pe acestea. Un copil caruia i se indeplinesc dorinte in loc de nevoi, doar pentru a nu-i implini nevoile, va ajunge un copil rasfatat. Pentru ca acesta va cere mai mult si mai mult, va sti ca parintii ii dau orice in afara de a se da pe ei, in afara sa-i ofere dragostea si apropierea si timpul lor. Va sti ca mai repede primeste o jucarie sau o inghetata decat timp, atentie si apropiere fizica. Pentru ca in societatea noastra consumerista e mai ok sa-i cumperi copilului toate gadgeturile de care nu are nevoie, decat sa-l tii in brate cand plange sau sa-i fii alaturi noaptea, chestiuni de care chiar ar avea nevoie. Pentru un copil mai mare atentia parintelui e atat de importanta, e o nevoie chiar dureroasa fizic,  incat va ajunge sa faca ceva “rau” daca asa vede ca o capteaza, chiar daca primeste certuri si jigniri, pentru copil e mai putin dureros decat sa fie ignorat. Deci un copil “rasfatat” e chiar un copil care are inca nevoie de atentia, dragostea si timpul parintilor, si caruia nu i-au fost oferite acestea nici in bebelusie.




[*paranteza*: Referitor la rasfat as dori sa fac niste precizari si ma voi folosi de un comentariu ce l-am scris intr-un grup de mamici:

"nu imi place sa las in aer chestiunea rasfatului, asa ca reinviu subiectul, dupa ce am citit ca R. considera rasfat atunci cand pui copilul undeva, el plange ca nu vrea, si tu il iei.

Am impresia ca unii parinti considera ca pruncii lor sunt niste dusmani, cu care trebuie sa se lupte, carora trebuie sa le arate cine e seful, de care le e teama, sau pe care trebuie sa-i dreseze cumva. Niste monstruleti care au in cap doar idei cum sa ne terorizeze. Cred ca e foarte trist sa iti traiesti asa viata. Copiii sunt niste fiinte pure, care emana dragoste si absorb orice le dam noi. Daca ajung in timp sa fie manipulatori o fac doar pentru ca asta vad la parinti, minciuna si manipulare si pacaleli si ura.

Un copil mic plange cand are o nevoie, nu plange sa ne enerveze, nu are gandirea aceasta diabolica. Ma mira atitudinea asta defensiva la noii parinti si ma intreb uneori daca la fel gandeau despre bebelusul din burta, ca ar face ceva special sa-i enerveze pe ei. Si daca nu, atunci de ce considera ca primele respiratii ii aduc si "rautatea"? E posibil uneori ca noi sa nu ghicim ce nevoie are. Am o cunostinta al carei baiat plangea mult pana cand si-a dat seama ca il deranjau niste ate de la pijama, ii intrau printre degete. Copilul ala pur care ne iubeste de la nastere ce ar fi gandit, ce ar fi simtit, daca maica-sa l-ar fi trantit nervoasa in patut, sa se invete sa nu mai planga? Asa, cunostinta mea il consola cum putea, ii era alaturi in suferinta, ii arata ca il intelege, in timp ce cauta mereu cum sa-l aline.

Copiii mei au avut reflux amandoi. Daca de la verticala ii inclinai si 45 de grade pe spate plangeau pentru ca ii ardea esofagul. Eu puteam sa consider ca sunt niste rasfatati, mama lor de oportunisti, hai sa-i las sa planga sa se invete minte. In schimb am ales sa-i tin la verticala, sa le fie bine. Ziua ii tineam eu mereu sus pe piept, dormeau doar pe mine. Cel mare dormea doar pe sotul meu noaptea, pe pieptul lui, pana la 6 luni, cand a inceput el singur sa se traga intre noi, jos de pe pieptul lui. Pentru ca si un copil caruia i se respecta ritmul evolueaza. Copilul meu mai mare, care sugea si adormea doar plimbat, acum doarme in pat culcat, intre noi, in cel mult 2 minute de cand ne punem la somn. Fericit si iubit. Fara sa fi fost vreodata fortat sa faca ceva ce nu-i place, uite ca nu-l plimb pana la majorat.

Orice copil plange pentru ca are o nevoie. Daca nu reusim sa ne dam seama ce vor, ei se alina oricum tinuti in brate, pentru ca in lumea asta necunoscuta pentru ei mama este singura in care au incredere, pana la proba contrarie.

In toata ecuatia asta RASFATAT este adultul care vrea sa fie copil, care vrea sa fie rasfatat desi i-a trecut timpul, care bate "mental" nervos din picior cerandu-si drepturile in competitie cu copilul, care concureaza cu propriul copil in lupta dupa afectiune. Care spune sau gandeste "si eu??? eu nu merit somn si liniste sau o iesire? trebuie sa ma ocup si de mine. o mama fericita inseamna un copil fericit". RASFATAT in discutia asta este adultul care nu poate sa sacrifice 1-2 ani din viata lui ca sa-i fie bine propriului copil. Care atunci se gandeste in mod egoist la el. De ce fac unii adulti pe copiii rasfatati? Spune si Jean Liedloff in Conceptul Continuum, dar nu e singura, si Speranta Farca scrie despre asta, si Jan Hunt, e pentru ca nu si-au primit iubirea la timpul lor. Un copil care creste neiubit va fi un adult rasfatat si egoist, care nu va oferi iubire, dar n-o va sti nici primi. La fel cum copiii abuzati ajung adulti care abuzeaza. Din invidie fata de copilul pur care ar avea ocazia sa aiba o copilarie lipsita de abuz, "cum sa-i permit asa ceva? el de ce sa fie fericit daca eu nu am fost?", traduse in eternele fraze "dar ce, eu n-am crescut si daca am fost batut / am fost lasat sa plang / n-am fost alaptat / am mancat biscuiti de la 2 luni / etc.". "Daca eu am supravietuit unor practici incorecte, de ce eu sa le ofer copiilor mei sansa sa le fie mai bine?". Asa gandeste un adult care inca tanjeste dupa atentie si iubire. E nevoie de multa putere sa constientizezi lipsa iubirii, o constientizare dureroasa, si e nevoie de si mai multa putere sa rupi lantul, sa nu oferi copiilor tai razbunarea ta egoista de copil neiubit.

Atunci cand facem "luptele de putere" intre noi si copii, cand ne gandim care e mai puternic, hai sa schimbam tactica, sa nu mai vedem care e mai tare pe pozitii in razboiul dintre noi. Hai sa ii invatam si sa le aratam ca suntem puternici emotional si putem oferi dragoste si in situatia in care nu am primit-o. Ca suntem puternici fizic si cateva luni putem sa ne depasim multe bariere doar sa se simta in siguranta si sa vada ca mama sau tata fac orice ca sa le fie lor bine.
 
Societatile traditionale isi lasau bebelusii sa planga in vremuri de razboi, ca sa-i creasca inraiti, invrajbiti, razbunatori, neiubitori. Daca ii vrem infractori, e suficient sa-i batem, sa le aratam ca noi, adultii, care avem capacitatea de reglare a emotiilor, nu ni le putem tine in frau. Sa le aratam si sa ii invatam ca la stres si la nervi se reactioneaza prin violenta fizica sau verbala. Daca le dam dragoste, vor sti oferi dragoste, daca ii invatam ca nevoile lor sunt importante, vor fi altruisti si ei la nevoile altora. E chiar simplu, o data ce reusesti sa privesti din afara cercului vicios. *inchisa paranteza*]



Tot dintre acuzele auzite de parintii AP sunt inca doua chestiuni opuse: ba ca parintii AP sunt lenesi, ba ca AP este o munca prea grea pentru parinti. Multi consideram ca e intr-adevar mai usor sa nu ne tot controlam iesirile si sa le mai dam copiilor o palma peste fund. Ca e mai usor sa-i lasam cu bunici/bone in situatiile in care am avea de fapt de ales, deci cand i-am putea lua cu noi sau cand nu e asa important sa mergem. Ca e mai usor sa iti continui fara nicio schimbare viata de dinainte de copil. Daca ne creste o bona copiii tot timpul, e intr-adevar mai usor, dar nu implinitor. Dar daca noi suntem cei ce ii crestem de fapt, nu ne dam seama ca AP ne face munca mai usoara, si practicile mainstream sugerate de revistele pline de reclame la obiecte care te separa  de copil de fapt iti ingreuneaza viata. Cat de greu mi s-ar parea sa imi duc bebelusul cu caruciorul in oras si el sa nu vrea, sa planga, sa ceara in brate! Sa nu pot sa merg pe unde vreau eu, pe teren denivelat, pe scari, in anumite cladiri, pe munte. Sa intru in depresie pentru  ca nu pot iesi in oras decat cand ma ajuta cineva cu caruciorul pe scarile blocului... Si cat de usor e sa-l pui intr-un mijloc de purtare in care nici nu-i simti greutatea si cu care iti poti continua obiceiurile ce le-ai avut si inainte. Cat de greu e sa calculezi orele ce au trecut de la ultimul supt in timp ce bebelusul plange de foame? Si cat de usor e sa nu te stresezi cu asta si sa-i dai sanul cand il cere, avand incredere in el? Cat de greu e sa te ridici din pat in fiecare noapte de nenumarate ori, sa mergi in alta camera ca sa alaptezi copilul (sau sa fierbi apa pentru formula), care sa se trezeasca de tot cand incerci iar sa-l pui in patut? Si cat de usor e sa alaptezi in timp ce si tu, si copilul va continuati somnul unul langa altul? Exemple sunt foarte multe. Acum, ca parintii AP aleg asta din lenevie, or fi cativa si asa, norocul copiilor lor. Insa majoritatea parintilor pe care ii cunosc eu AP au ajuns asa dupa o redescoperire a instictului matern si patern, ascunse tare sub acoperisul dat de societatea consumerista care te face sa crezi ca trebuie sa-i fortezi copilului separarea de mama cat de repede, chiar de la parasirea uterului, ba hai sa fortam si parasirea, de ce nu?



Asadar AP nu e un parenting egoist, dar nici un parenting in care parintele se sacrifica pe un altar.



AP nu e un parenting centrat pe copil. Un parenting centrat pe copil e un fel de combinatie intre helicopter parenting si parenting permisiv. Se previn si sentimentele negative, si experientele negative. Parentingul centrat pe copil de multe ori confunda dorintele cu nevoile, rezultand intr-un copil rasfatat, cum am spus si mai sus. Daca ar trebui sa spunem ca AP este centrat pe ceva, am putea afirma ca e centrat pe familie. AP considera ca intr-adevar copilul merita sa fie respectat, ca orice alt membru al familiei. Astfel, si nevoile parintelui sunt indeplinite. Parintele nu e nici tiran, nici martir. Centrarea pe familie si pe nevoile membrilor ei dezvolta la copil constientizarea nevoilor altora, altruismul, empatia. Dar aceasta se poate intampla doar daca si nevoile lui sunt indeplinite, doar daca si el e respectat in familie si nu e redus la zero.  Jean Liedloff chiar afirma de multe ori ca asa cum observa la indienii Yequana ca mamele sunt la dispozitia bebelusilor cand acestia au nevoie de ele, la fel vedea si cum bebelusii sunt inclusi in viata de zi cu zi a adultilor, nu intra adultii in lumea copiilor. Din punctul ei de vedere  parintii trebuie sa-i implice pe cei mici in activitatile lor, nu sa creeze momente in care se joaca special pentru ei. In felul acesta probabil nici frustrarile mamei nu apar, nu e tentata sa creada ca parentingul continuumului ar fi un sacrificiu. Se raspunde doar nevoilor copilului, in rest el e liber sa isi gaseasca distractiile singur. Nu il retine parintele ca sa faca tot felul de jocuri ce “dezvolta inteligenta”. In schimb, stiinta dovedeste ceea ce omul face de milenii. Faptul ca daca implici copilul in activitatile tale zilnice, alaturi de oameni de toate varstele, nu in locuri de joaca speciale pentru copii sau obiecte-jucarii, copilul se dezvolta mai bine din punct de vedere intelectual.



AP nu este misogin, cum se spune de multe ori, ca mama AP ar fi o sclava. AP este un parenting instinctual, asa ca orice trebuie sa facem contra naturii, impus de societate, resimtim drept o povara si o neimplinire. La nivel hormonal, biologic. Oricat incercam noi sa devenim egale cu barbatii, acest lucru nu ne va face fericite. Nu stiu de ce am ajuns sa consideram o povara sa fim femei si de ce credem ca feminism inseamna sa ne anulam exact distinctiile feminine. De aceea o mama e mai obosita sa auda plansul bebelusului ei decat sa-l ia in brate si sa-l legene. Insa sunt mame care adopta varianta plansului din cauza ca societatea moderna le-a dat de inteles ca ii fac un bine bebelusului, ca il ajuta sa invete sa se consoleze singur.



  • Dupa cum veti citi mai jos in descrierea AP data de Dr. Sears, o mama AP se informeaza despre sarcina si nastere si alege impreuna cu medicul ce e mai bun pentru ea si pentru bebelus. Nu lasa alegerea la cheremul altora, pretinde respect. E informata, deci e puternica. Decizia e la ea. Asta inseamna feminism, nu misoginism. Misoginism e cand se lasa calcata in picioare in cele mai intime momente, inghitind de la toata lumea vorba “lasa, ce ai atatea pretentii? Important e ca e copilul sanatos, restul nu conteaza”. Am crescut crezand ca pentru a lupta cu misoginismul trebuie sa ne masculinizam, sa fim ca ei. Nu, opusul misoginismului nu e masculinizarea, ci feminismul. Si cea mai mare forma de feminism e maternitatea. Si din fatetele maternitatii cea mai feminista parte e singura pe care n-o pot face barbatii: nasterea. Ma uit de multe ori la poze de la nasteri si savurez feminitatea in cea mai pura forma si feminismul in forta aceea care da viata. Un exemplu ce imi vine acum in minte, aici sunt mai multe poze de la nasterea lui Phoenix, nastere renumita pentru poza din concursul National Geographic, cu mama care in expulzie striga “I love you, baby!”. Cititi si povestea scrisa pe site-ul dwfbirthphotographer, in linkul de mai sus. Putere feminina la cel mai inalt nivel.
  • Despre alaptarea ca fiind feminista sau misogina am scris mult aici, nu are rost sa repet. Ce e feminist si ce e misogin: sa te folosesti de o putere incredibila pe care doar femeile o au (in mare :D), hranindu-ti copilul cu ce e mai bun (sau copila, daca tot vrem feminism), in timp ce iti scazi si tie riscul de boli cronice, sau sa-ti pastrezi sanii pentru barbati, pentru ceea ce societatea consumerista ne face sa credem ca le e rostul? Pentru reclame la masini eventual :D. Sa avem incredere in noi ca femei si in corpul nostru, sau in firmele ce comercializeaza lapte praf si care ne spun ca nu avem lapte bun?
  • Petrecerea timpului cu copilul e feminista sau misogina?
  • Cerem, ca femei, respect, dar pentru a fi respectate trebuie si noi sa respectam pe cei mai putin puternici, nu? In plus, un copil crescut AP este un copil empatic si un copil care ii respecta pe cei din jur, inclusiv pe femei. Asadar AP e feminist si pentru ca ajuta la cresterea unei societati respectuoase fata de femei.
  • Ce e feminism si ce e misoginism? Atunci cand iti pui langa tine in pat copilul ca sa-l poti alapta usor noaptea fara sa te trezesti de tot nici tu, nici copilul, sau cand te tot ridici, mergi la copil, si apoi incerci sa-l adormi la loc, si pierzi noptile langa un patut? Societatea sau sotul care iti baga in cap ca asa e bine, sunt misogini sau feministi? Se gandesc la binele tau?
  • O mama e implinita atunci cand nevoile copiilor ei sunt indeplinite, mai ales daca si ea ajuta la indeplinirea acestor nevoi. Maternitatea instinctuala este feminismul in cea mai pura forma, atunci cand nu iti retii nicio pornire de ingrijire a puiului tau din motive impuse de o societate misogina.


AP nu garanteaza ca vei avea cei mai frumosi/inteligenti/sanatosi/cuminti/realizati copii din lume. Dar crescandu-i asa cum e natural pentru specia umana poti sa fii sigura ca fiecare bebelus crescut natural va fi cel mai inteligent, sanatos, implinit cat poate el sa fie. Au englezii verbul “thrive”, ce imi place mult. Vrem sa avem niste copii care supravietuiesc copilariei lor, cu batai si jigniri, sau vrem sa avem niste copii prosperi, infloritori, care isi ating maximul de inteligenta/sanatate/fericire/empatie?



AP ii indeparteaza pe tati? Am auzit-o si asta. Probabil din marketingul companiilor de formula, care au venit cu absurditatea contra-naturii ca tatii nu se pot atasa de copii decat daca ii hranesc cu biberonul. Mai multe am mai scris despre asta aici. Ma uit in jur la barbatul standard roman dintr-un orasel de provincie si vad un om ce mananca seminte, bea o bere, vorbeste despre fotbal si politica si mai trage o injuratura. Daca mama indrazneste sa ii puna plodul in brate sa faca si ea o mancare, el bodoganeste si se razbuna pe cel mic, ba strigand la el din orice, ba lovindu-l, ba impingand nervos caruciorul in timp ce bebelusul urla. Nervos ca a facut prunci, spunand tuturor amicilor sa nu se insoare pentru ca isi pierd libertatea, frustrat ca nu mai are viata dinainte, razbunandu-se si pe mama ingropand-o in treburi atunci cand el incearca sa-si pastreze tabieturile de dinainte de a fi tata.  Ma uit apoi la tatii AP ce ii cunosc si nu inteleg daca diferentele sunt date de informare sau din cauza schimbarilor hormonale ce au loc atunci cand esti aproape de bebelusul tau. Da, tatii AP citesc sau macar asculta ceea ce sotiile lor citesc. Un tata informat este un tata implicat in cresterea copilului. Da, li se schimba si hormonii asa cum e natural pentru mamiferul-tata-om. Daca stau pe langa copil le scade testosteronul, ceea ce nu e ceva rau, pentru ca asa le scade agresivitatea si sunt predispusi la a-si ingriji sotia si copilul. Si se ataseaza mult de copil daca dorm impreuna cu el. Tatii care participa la nastere isi respecta sotia si mai mult si empatizeaza cu ea, stiind prin ce a trecut. Fizic vorbind, femeia lauza isi conserva puterile pentru initierea alaptarii si pentru crearea legaturii cu bebelusul. De aceea nu numai ca are nevoie de ajutor la treburile casnice (ajutor oferit oricand de un tata cu testosteronul scazut), dar nu se poate concentra momentan si pe nevoile sotului. Un sot AP da dovada de empatie si nu-i pretinde sotiei sa lase copilul sa planga in alta camera, in timp ce cu sufletul tandari sa ii indeplineasca lui nevoile. Un tata AP vrea sa-si petreaca timpul cu copilul lui si ziua cand se intoarce de la munca, si noaptea ca sa recupereze timpul pierdut. Un sot AP isi manifesta empatia si catre sotie. Un tata AP isi poarta copiii in brate, si face astfel o legatura mai puternica decat cu o sticla. Ii face baie copilului, il scoate la plimbare in timpul lor special. De fapt tinutul in brate ii ajuta pe toti membrii familiei sa se conecteze cu bebelusul, creand legaturi de familie puternice.



[In particular, pot vorbi despre sotul meu care a fost AP inainte sa stiu eu ce inseamna asta, in timp ce eu inca imi puneam intrebari de ce copilul meu nu e model de cumintenie mainstream. A facut tot posibilul ca la ambele nasteri sa am niste experiente frumoase, implinitoare, intime. M-a sustinut in orice decizie legata de copiii nostri. Cand a vazut ca Alex nu dormea noaptea si plangea altundeva decat pe pieptul lui a considerat ca e o onoare, a fost mandru de rolul lui si 5-6 luni a dormit doar pe spate, ca sa poata fi fericit Alex. Dupa ce a implinit Alex un an si ceva, iesea seara zilnic cu el, desi venea obosit de la serviciu, ca sa pot eu sa ma relaxez. Acum cand scriu aceasta postare suntem in concediu la mare cu doi copii si isi da seama ca suntem 1 la 1 si ca nu are cum sa aiba pretentii de timp special pentru el. Stie ca David arunca lucruri pe jos din dorinta de cunoastere si nu se enerveaza cand David face asta de vreo 2 ori pe minut in timp ce suntem la masa. Ori eu, ori el ii dam puiului obiectele inapoi si ii zambim fericiti ca descopera lumea, nu nervosi ca ne pune sa facem asa un mic efort. Si de cand e tata a devenit si un sot mai bun, pentru ca empatia nou exersata si altruismul descoperit nu se manifesta doar catre copii.]



Ce este deci AP?




Prin AP, copiii invata sa aiba incredere in ei si in apropiatii lor. Este modul de crestere a copilului in felul in care am fi vrut sa fim tratati in copilarie, in felul in care am vrea sa fim tratati de cei din jur acum, in felul in care am vrea sa ne fie crescuti nepotii (incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie).  Este modul in care ne-am trata copiii daca am fi pe o insula pustie, atunci cand nu ne-am mai compara copiii cu cei din jur, cand nu i-am presa sa se dezvolte mai repede decat le e lor natural, cand tehnicile de marketing nu ar ajunge la noi. Ganditi-va un pic cum v-ati creste copilul fara influente de la cei din jur. Prin AP, le dam copiilor un exemplu de dragoste si incredere. Nu consideram ca un copil e un terorist care vrea sa ne domine, pe care trebuie sa-l dresam si sa-l punem la punct. Un copil e o persoana care vine pe lume pur si bun. Doar noi il putem “strica”, facandu-l “rau” prin tratare cu rautate, facandu-l egoist tratandu-l cu egoism. 





Daca nu invata de la noi despre compasiune, de unde sa invete? Copiii nostri se comporta la fel cum sunt ei tratati, bine sau rau, de catre parinti si de catre alti oameni din viata lor. Un copil se naste inocent, iubitor si increzator. Nu trebuie sa-i “aratam noi” cat e de grea viata. Din contra, crescand niste copii iubitori e posibil sa schimbam lumea, sa devina mai buna. Nu trebuie sa-i dresam, copiii in mod natural isi imita parintii si vor sa-i multumeasca. 





AP inseamna a raspunde nevoilor biologice ale copilului. Chiar daca radacinile Attachment Parentingului sunt in societatile vechi tribale, si chiar daca toata teoria atasamentului si beneficiile ei sunt dovedite stiintific, attachment parentingul de fapt nu are reguli. Este personal fiecarui parinte, fiecarui copil. Nu e un concurs. Un parinte e AP daca are incredere in copil, daca il respecta si daca raspunde sensibil nevoilor acestuia.




Ce este AP in conceptia lui Dr. Sears?


          1.       Sa te pregatesti pentru sarcina, nastere si parenting, emotional, educativ si fizic. Sa ai o sarcina in care te conectezi cu bebelusul si o nastere cat mai putin traumatizanta pentru el.

          2.       Sa hranesti bebelusul cu dragoste si respect. La cerere, la semnal, oricat, oricand, oricat de des. Cu drag si dedicare. Chiar daca vorbim de hranire cu biberonul, si aceasta se poate face de catre mama mereu, in brate, la piept.

          3.       Sa raspunzi prompt la nevoile copilului, sa fii sensibil la acestea. Sa ai incredere in ceea ce bebelusul incearca sa comunice, chiar si prin plans.

          4.       Sa fii in contact fizic cat se poate de mult cu bebelusul (Sears o numeste “atingere hranitoare”). Bebelusul are nevoie de contact, de atingere, afectiune, siguranta, stimulare si miscare. Contactul piele-pe-piele este in mod deosebit binefacator din toate punctele de vedere pentru bebelus.

          5.       Sa ii asiguri bebelusului un somn sigur fizic si emotional, sa ii indeplinesti nevoile si noaptea, la fel ca ziua. Bebelusul nu are cum sa inteleaga de ce uneori mama ii ofera caldura cand o cheama, si alta data dispare sau refuza nervoasa. Mai ales ca cei mici nu au notiunea timpului, si pentru ei daca mama dispare, ei considera ca sunt abandonati pentru totdeauna.




          (sursa poza)
          6.       Sa ii oferi ingrijire consistenta si iubitoare. Daca parintii nu pot fi mereu cu copilul, aceasta ingrijire sa fie oferita de o anumita persoana de care bebelusul sa se ataseze.

          7.       Sa practici disciplina pozitiva, empatica, iubitoare, plina de respect pentru copil. Fara dresaj. Fara bataie, pedepse si recompense. Pentru ca tu esti cel adult care poate media un conflict, tu esti cel care trebuie sa-i oferi drept exemplu cum ar trebui sa reactioneze cand e furios.

          8.       Sa existe echilibru in familie si intre nevoile membrilor ei.




De ce AP?

De ce AP daca in lume supravietuiesc atatia copii si prin razboaie si foamete? Pentru o lume mai buna, fara razboaie si foamete.








Va recomand sa cititi pe tema urmatoarele articole:

































44 de comentarii:

  1. Multumim mult pt toata munca de bibliografie si sinteza facuta :*
    Desi te citesc de 1an jumate,tind spre AP si am toata "scoala" in cap sunt o disperata HP,tematoare si exagerata :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul asta mi-l printez si-l citesc in liniste, pe leagan, cand copiii s-or balaci in piscina. Vreau si eu de mult timp sa scriu despre Ap asa cum il inteleg eu, dar nu am reusit niciodata sa ma mobilizez.

    RăspundețiȘtergere
  4. :* Raluca, e numai bun de share-uit!

    RăspundețiȘtergere
  5. :* Raluca, e numai bun de share-uit!

    RăspundețiȘtergere
  6. :* Raluca, e numai bun de share-uit!

    RăspundețiȘtergere
  7. :* Raluca, e numai bun de share-uit!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc si eu pentru acest articol, imi prinde tare bine.
    Din nefericire societatea noastra romaneasca nu incurajeaza deloc acest stil (atat de natural) de parenting. Suntem doar o mana de oameni de fapt, cei care citim, ne informam si formam o comunitate (online) de acord cu aceste principii. Exista societati, cum sunt cele din tarile nordice care sunt favorabile acestor principii. Sper ca la un moment dat sa fim si noi destul de multi cat sa putem schimba paradigme si mentalitati.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce postare frumoasă, Raluca! Sincer îți admir puterea de muncă, de sinteză și acuratețea cu care transmiți ceea ce simți. :)
    Anca

    RăspundețiȘtergere
  10. minunat articol si mi-a clarificat multe lucruri pe care nu le intelegeam, felicitari si mersi!

    RăspundețiȘtergere
  11. <3 exact la fix a cazut! multumim pt efort!

    RăspundețiȘtergere
  12. Esti extraordinara!!! ziua ta are cumva 30 de ore? :) cum reusesti sa le faci pe toate? multumim!

    RăspundețiȘtergere
  13. Esti minunata! Este superb articolul!! Asa mult as vrea sa il pot traduceri in greaca sa il dau usor mamici aici.. Chiar zilele trecute vb cu o mamica despre puiul ei ca este super curios de tot si de toate si ca nu mai poate....am incercat sa ii zic una alta....dar nu stiu cat a inteles...

    Asa mult mi-as dori sa am si eu cuvintele si exprimarea ta...asa frumoase...de multe ori incercand sa spun ceva frumos dau cu bata in balta...nici limba nu ma ajuta, nea and un vocabular foarte dezvoltat.

    Superb articolul!

    Cu drag din Grecia!

    RăspundețiȘtergere
  14. Va multumesc mult pentru aprecieri!

    (Ana, nici mie nu-mi vin cand sunt pusa in situatii reale care cer niste interventii diplomate de genul acesta... Cu scrisul e mai usor.)

    RăspundețiȘtergere
  15. Superb scris ! Multumesc :) !

    RăspundețiȘtergere
  16. Este un articol absolut superb...l-am citit de vreo doua ori :)
    M-am gandit la ceva...nu ca nu as fi de acord...spuneai ca...un parinte AP nu face anumite activitati special pentru copii, ci il implica in activitatile normale, zilnice...din cauza ca AP nu e centrat pe copil, ci pe familie.
    SIgur...sunt de acord...dar totusi...eu cred ca mai ales in situatia in care nu-ti duci copilul la gradi sau la scoala (cum este in cazul nostru), este imperios necesar sa faci activitati special pentru ei...e dreptul lor la o buna educatie, e ceva ce simt ca le-as rapi daca nu m-as ocupa cum trebuie de ei.
    Eu zilnic pregatesc activitati pentru cei mici...nu conteaza ca vin din tura de noapte, ca-s obosita...ca am casa vraiste....macar o ora...si tot facem ceva impreuna, doar pentru ei...
    INteleg si cand nu pot, dar recunosc ca , fiind invatati asa...se supara...si-mi spun ca le este dor de activitatile ce le facem impreuna.
    Da, uneori, vor sa fie liberi, doar sa zburde prin curte si sa fugareasca catelul...na...eu pregtisem altceva....ei....daca ei asta vor....o ora--doua- trei sa zburde in voia inimii, si apoi, facem si ce a pregatit mami.
    Ma gandesc ca cei care isi educa copiii in stil montessorian sunt parinti AP 100%.
    M-am gandit mult daca homeschooling-ul inseamna HP...depinde...daca nu-ti duci copilul la scoala doar de groaza sa nu pateasca ceva, ca nu poti sta tu fara el, traind in permanenta cu teama in suflet ca pateste ceva, zic ca nu e ok. Dar, daca doresti sa il inveti tu, pentru ca nimeni nu-i cunoaste nevoile, talentele...temperamentul asa cum le cunosti tu ca parinte...eu zic ca homeschooling-ul intra tot la AP. Care este parerea ta? M-ar interesa mult....

    Da, la noi tati e un AP 90 % si mami :)...80% caci am mult de luptat cu teama uneori obsesiva de a nu pati ceva rau...incerc sa ma temperez...muuult, mai ales de cand au crescut mai mari :) si, de dragul lor, pentru ca-i vreau copii fericiti, iubitori...voi reusi :).

    Inca o data, multumim mult pentru tot ceea ce impartasesti cu noi!

    RăspundețiȘtergere
  17. minunat articolul. m-a emotionat de mai multe ori si m-a ajutat sa imi clarific unele lucruri.. si sa imi dau seama unde mai am de lucrat cu mine pentru a fi un parinte mai bun.
    mi-a placut si comentariul ursuletilor, care si el mi-a dat de gandit.
    cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  18. Perfect! Ai scris in locul meu si mai bine decat mine, merci!

    RăspundețiȘtergere
  19. doamne Raluca esti o comoara la casa omului...cum de reusesti sa le citesti pe toate si sa le combini asa de frumos dupa numai tu stii.oricum bravo tie...mi*a placut mult, cu siguranta il voi mai reciti, deja l-am si dat mai departe asa de mult mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  20. Multumesc din nou, fetelor!

    Coca, si eu ma lupt cu tendintele elicopterice si copil-centrice :)). La intrebarea cu HS as vrea sa raspund pe larg candva despre cum vad eu situatia. Dar chiar azi poate ai vazut si tu dovada ca exista multi parinti ce scolesc acasa din motive opuse AP-ului. Pe scurt iti spun acum doar ca dupa parerea mea continuarea AP-ului de la copilul mic la cel mare mi se pare intruchipata in UNschooling, din cauza increderii ce i-o oferi copilului si sustinerii in demersurile lui personale de "inflorire".

    Referitor la child-centred si activitatile cu copiii, din pacate noi ca societate moderna cam avem nevoie de asa ceva tocmai pentru ca in putine munci de-ale noastre ii putem implica pe copii. Nu macinam grane, pentru ca ei sa se distreze alaturi de noi, nu mergem la rau. Stam toata ziua intr-un birou la calculator, unde chiar daca ni s-ar permite sa ne luam copiii, ei nu ar avea de invatat mare lucru. Dar tot putem invata ceva din asta, ca atunci cand avem acasa ceva munci fizice sa-i implicam si pe copii, in loc sa ne propunem sa le facem special cand dorm sau cand ii lasam la un loc "special" pentru copii. Ma refer la gradinarit, curatenie, mancare, spalat vase, aranjat haine, etc.

    Te pup si sunt sigura ca stii ca faci bine ce faci :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Foarte lung articolul, si din acest motiv este greu de urmarit, ar fi fost mai bine sa il imparti in mai multe articole mai mici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil, dar cand am impartit teme asa importante in linkuri mai multe mi s-a reprosat ca sunt greu de share-uit mai multe linkuri cand vrei sa le trimiti cuiva :)

      Ștergere
  22. foarte rar scriu comentarii la articole/bloguri dar acum trebuie sa scriu: SUPER TARE!!! si conform zicalei "it takes one to know one", numai un parinte care a trecut prin toate exemplele tale - si el cand a fost copil, si acum cand el este adultul ce are copii- poate sa il inteleaga 100%.

    RăspundețiȘtergere
  23. Foarte frumos articol, clar, explicit, usor de urmarit, la subiect! Bravo!
    As adauga la tot ceea ce ai spus faptul ca atunci cand ai grija de un copil (al tau sau al altcuiva), cu tot sufletul, cu iubire, respect, compasiune... ai grija in acelasi timp si de copilul interior. De copilul din tine de care altii au avut sau nu grija. E o minunata ocazie sa permiti copilului din tine sa fie vindecat.

    RăspundețiȘtergere
  24. Despre implicarea tatilor:

    ""In our research, fathers of breastfed babies scored just as high as fathers of bottlefed babies on scales of father involvement, and in fact the dads of breastfed babies were involved in a greater variety of activities than dads of formula-fed babies," says de Montigny. "The men with breastfed infants were holding and comforting their babies, giving baths and baby massages, while the involvement of the fathers of bottlefed children tended to be more centred around giving the baby a bottle. I think fathers imagine that being able to give the baby a bottle will help them become involved in lots of other ctivities, but in our study this was not the case." (7)

    Moreover, fathers who were invested in breastfeeding (strong belief in the value of breastfeeding combined with support for partner) said that breastfeeding created a feeling of closeness in the family and that it did not interfere with their fathering"

    http://www.fira.ca/article.php?id=153

    RăspundețiȘtergere
  25. Despre dezvoltarea inteligentei la bebelusii crescuti atasat:

    http://motherwiselife.org/2013/07/28/attachment-parenting-and-the-development-of-language-skills/

    RăspundețiȘtergere
  26. http://sarahockwell-smith.com/2013/09/22/what-is-gentle-parenting-and-how-is-it-different-to-mainstream-parenting/

    RăspundețiȘtergere
  27. Bine ca am scris atat ca sa explice Alfie Kohn intr-un aliniat :))

    "Reporter: Bun. Ce propui tu în schimb? Trebuie să fim mai permisivi? Pentru că eşti şi tu conştient că multă lume crede că părinţii sunt deja mult prea permisivi şi că ar fi cazul să-şi controleze mai mult copiii…

    Alfie Kohn: Dă-mi voie să-ţi răspund în două moduri. În primul rând, problema în zilele noastre nu este permisivitatea, ci frica de permisivitate. Ne e aşa de teamă că ne vom alinta copiii, încât pornim în forţă în direcţia opusă. Perfect de acord, şi eu am fost deranjat de copii care urlau prin restaurant în timp ce părinţii nu ridicau un deget, însă pentru fiecare astfel de caz sunt sute de exemple de copii restricţionaţi inutil, ameninţaţi, abuzaţi verbal – hărţuiţi practic de părinţi. E de ajuns să mergi la o petrecere aniversară sau la un loc de joacă pentru o jumătate de oră ca să înţelegi ce spun. Adevărata epidemie în parenting-ul zilelor noastre este tendinţa de a-i controla excesiv pe copii. Şi apropo, părinţii liberali educaţi tind să folosească tehnici mai puţin crude, însă nu mai puţin restrictive.

    În al doilea rând, ţin să menţionez că eu nu pledez pentru mai multă permisivitate. Copiii n-au nevoie ca noi să ne retragem şi să-i lăsăm să facă ce îi tale capul, aşa cum nu au nevoie nici să-i controlăm. Asta e o falsă dihotomie, iar eu resping cu tărie ambele variante. Adevărata alternativă este să clădim o colaborare autentică cu cei mici."

    http://www.parinteconstient.ro/interviu-cu-alfie-kohn-despre-cartea-unconditional-parenting

    RăspundețiȘtergere
  28. "I am crying out to be given the chance to get attachment theory (not AP) some proper airtime, because if there is to be a global consciousness shift in parenting it HAS to come from the science, not designer clad (albeit very eloquent) celebs, or passionate mums coordinating breastfeeding or babywearing flashmobs. It has to be black and white, it has to be independent of social class and eco campaigning and “8 Bs”, it has to be cold hard facts that nobody can pick apart because of 15 metres of Indian fabric or natural yoghurt consumption. It needs discussions of hippocampal volume, the true meaning of independence with reference to the developing brain and neural connections and the myth of self soothing. It needs discussions of neural pruning, of the long term effects of premature separation of mother and infant, we need to discuss oxytocin and empathy and altruism, we need to discuss the science of maternal instinct. We need to make the neuroscience of attachment theory as well known in society as the Baby Whisperer’s EASY and ‘pick up and put down’ and Gina Ford’s crazy routines. Because then, when this information is disseminated in a way that *everyone* can understand it, then there is no debate, there is no ‘war’ to win. There are only cold hard facts and the glaringly obvious fact that we have got this parenting thing all wrong."

    http://sarahockwell-smith.com/2013/11/13/the-problem-with-attachment-parenting-and-how-to-really-change-the-world/

    RăspundețiȘtergere
  29. "If you ask yourself, “How would I feel if I were in my child’s place and how would I want to be treated?”

    If you strive to have the kind of connection between you and your child that brings out the best in both of you, and work to understand your child’s needs and to help her feel her best…"

    http://www.mothering.com/community/a/are-you-an-attachment-parent

    RăspundețiȘtergere
  30. http://gangblog.ro/2014/05/01/inseamna-mine/

    RăspundețiȘtergere
  31. Results showed that feminists were more likely to support attachment parenting practices than non-feminists, and non-feminists were more likely to endorse strict schedules for children. These results suggest that attachment parenting is a type of parenting that is attractive to feminist women.

    Interestingly, non-feminists, and mothers in particular, held misperceptions about the typical feminist who they saw as largely uninterested in the time-intensive and hands-on practices associated with attachment parenting. Non-feminists perceived feminists as less interested in attachment parenting than they were when, in fact, the feminists were more interested.

    http://www.sciencedaily.com/releases/2012/06/120611134241.htm

    RăspundețiȘtergere
  32. Atunci cand spunem ca doctorul/sotul/tatal a adus pe lume si ignoram mama cum e? Dar cand femeia naste plina de putere? Care ipostaza e mai feminista?

    http://the-little-leaf.blogspot.ro/2014/08/invisible-woman-gives-birth-news-media.html

    RăspundețiȘtergere
  33. http://thestir.cafemom.com/being_a_mom/181075/attachment_parenting_vs_feminism

    RăspundețiȘtergere
  34. De ce CIO nu este o metoda feminista http://evolutionaryparenting.com/sleep-training-is-a-feminist-issue-just-not-in-the-way-you-think/

    RăspundețiȘtergere
  35. Despre ideea lui Badinter ca alaptarea ar fi misogina. Cartea lui Badinter, "Mama sau femeie" e tradusa si in limba romana, pentru ca romancele mai aveau nevoie sa fie pacalite cu niste metode de PR sa isi ignore copiii. Firma de PR a lui Badinter are drept clienti 3 marci mari de lapte praf...

    http://www.analyticalarmadillo.co.uk/2012/05/is-breastfeeding-staying-at-home.html

    RăspundețiȘtergere
  36. "Does attachment parenting offer a set of rules for parents to follow so that they can nail parenting ? No. There are no rules – there is just the persistent intention to care for and respect your child as a person, in a socially just way. It so happens that that care often manifests in behaviours associated with attachment parenting – sleeping with your babies/children, breastfeeding longer than average, slowing down to a child’s pace and gaze, carrying your baby both for comfort and reasons of practicality. But none of these behaviours are essential. In fact, no two families for whom attachment parenting resonates looks the same, because every child is unique, every family member is unique, and attachment parenting is shaped entirely by that."

    https://sophiechristophy.wordpress.com/2016/07/30/attachment-parenting-anti-intellectual-its-a-social-justice-movement/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...