duminică, 17 iunie 2012

Spiramicina (rovamycine) in alaptare


Chiar daca nu iau tratamentul, totusi in aceste saptamani m-am interesat de posibilitatea de a lua antibioticul spiramicina (rovamycine, provamicina, rhodogil), si ce impact ar avea asupra laptelui ce i-l dau lui Alex.

Pentru cine a aterizat aici cautand pe google daca poate alapta in continuare luand medicamentul, trebuie sa fac un mic rezumat, pentru ca inseamna ca nu ne cunoastem. Spiramicina (rovamycine) este tratamentul standard pentru toxoplasmoza de sarcina (daca ea a fost diagnosticata corect, mare atentie, si cititi comentariile de la postarile anterioare, pentru ca IgG pozitiv + IgM pozitiv nu inseamna toxoplasmoza acuta, IgM poate ramane pozitiv intre 12 luni si toata viata dupa infectare). Pe google, la o cautare simpla, eu am gasit doar prospecte ale medicamentului care spuneau ca nu e recomandat in alaptare, pentru ca trece in laptele matern. (Probabil stiti ca atunci cand ne referim la medicamente si alaptare ne gandim daca trece in lapte, in ce cantitate trece, etc, nu toate medicamentele ce le luam noi reusesc sa patrunda prin canalele de lapte.)  Asa ca m-am speriat putin, ca oricum Alex si inainte era super lipit de mine, acum in ultimele saptamani cu atat mai mult, ca m-a vazut ingrijorata. E atat de scump, cand ma vede afiseaza un zambet fortat, de poza, si spune “hai sa zambim!”. E evident ca nu m-a vazut zambind in ultimele saptamani si nu i se pare normal. Asa ca nu as fi vrut sa il traumatizez cu o intarcare fortata si brusca.

Am inceput cautarea mai asidua pe site-ul LactMed, unde nu am gasit nimic, nici cu denumirea comerciala, nici cu substanta activa.

Am primit apoi un link de medicina alopata in care se spune ca inca nu s-a descoperit ca nu ar fi ok in alaptare. Dar, recunosc, ca faptul ca peste tot scria ca ajunge in lapte nu ma linistea deloc. Adica degeaba citesc apoi ca nu e o problema, ca nu e interzis sigur si concret in alaptare. Pentru ca poate ei se refereau la o administrare de cateva zile, cum se face la orice antibiotic. Insa sa-i dau prin lapte copilului meu timp de cateva luni zilnic antibiotic nu mi se parea ceva sanatos. Desi e evident ca si vacile sunt tratate zilnic, preventiv cu antibiotice, si bem lapte de la ele, dar totusi...

Stiti ca e-lactancia.org are si traducere in limba engleza?  Acolo am aflat urmatoarele despre spiramicina (nu ma lasa copy-paste, asa ca am facut poza)


O alta prietena apropiata a scris unei organizatii intrebarile mele, si a primit urmatoarele doua raspunsuri:

“Hola
Si es seguro para el feto..., porque tendria que no serlo para el niño mayor???. Salvo que la madre tenga contracciones por otra causa. No veo la contraindicacion
El Macrolido en cuestion es de riesgo 1.

saludos
patri

--
Dra Patricia Miriam Barrios Skrok

IBFAN ARG - PMI - SAP - Red IberBLH”



“De acuerdo con Patri, este antibiótico es compatible con la lactancia. Riesgo 1
Ale

Dra. Alejandra Marina Mercado”


Tot in 1 iunie, cand aveam eu stresul asta, inainte de a porni spre Bucuresti, i-am scris lui Jack Newman. Cine nu stie cine e Jack Newman inseamna ca ori a avut noroc si a putut alapta fara sa invete de la el pozitii de alaptare si idei de rezolvare a problemelor, ori nu a reusit sa treaca de probleme, si atunci mai bine ar fi auzit de el... Aici aveti detalii despre cum ii puteti scrie o intrebare, sa fie scurta si la obiect, si ce informatii sa contina.

I-am scris scurt astfel: (chiar in seara anterioara un ginecolog imi spusese ca pierd vremea si trebuie spiramicina urgent)

I am 15 weeks pregnant and breastfeeding and may have toxoplasmosis. My older son is 2y 8m old. He is quite attached and would suffer tremendously if I would suddenly wean him. While the doctors are still investigating, they want to put me on a Spyramicin (Rovamycine) treatment. They want me to wean my son tomorrow and start the treatment, they say it is forbidden in breastfeeding. Please tell me if it really is bad for my older child through milk. I am from Romania, Europe. Thank you!

Dupa cateva ore, Dr. Jack Newman mi-a raspuns!!! (uau) Scrie in mail ca nu am dreptul sa public undeva informatiile, asa ca nu voi da copy paste, ci le voi interpreta doar. Spiramicina are o greutate moleculara de peste 800. Daca greutatea moleculara a medicamentelor este peste 600-800, sunt sanse foarte mici ca substantele sa ajunga in lapte. Deci chiar daca ajunge ceva in lapte, cantitatile sunt infime. Asa ca si el considera ca pentru copil e mai sigura alaptarea in continuare, cu posibile cantitati infime de spiramicina in lapte, decat intarcarea fortata de pe o zi pe alta.


Partea buna este ca in discutiile ce le-am avut cu mai multi doctori in acele zile nebune, am spus la 4 doctorite infectioniste (2 Cluj, 1 Tg-Mures si doamna doctor Cretu din Bucuresti) ca alaptez si ca ma ingrijoreaza spiramicina. Si dupa ce m-au intrebat ce varsta are copilul meu, nici una nu s-a oripilat, nu m-a certat, nu m-a ironizat, ca alaptez in timpul sarcinii un copil de 2 ani si 7-8 luni, si ca nu as vrea sa-l intarc. Este un mare soc pozitiv, de la pediatre care cand aflau ca nu mananc carne imi spuneau ca e obligatoriu sa-i dau lapte praf, la o luna-doua de la nastere, pentru ca n-am de unde eu sa-i dau suficiente proteine, de la pediatre care imi recomandau suc de portocale de la 2 luni, de la endocrinologi care imi spun ca trebuie sa-l intarc la 6 luni, ca oricum laptele mamei de la 6 luni e doar apa, de la medici care se oripileaza cand aud ca alaptezi un copil peste 6 luni, de la medici care recomanda intarcarea cel putin temporara atunci cand bebelusii au diaree (?!). Deci recunosc ca am avut surprize placute din punctul asta de vedere. Si toate cele 4 au spus ca ele considera ca daca acest medicament se considera sigur pentru un embrion si un fat, de ce ar fi grav pentru un copil de aproape 3 ani, cat ajunge in sistemul lui. Nici una nu mi-a recomandat intarcarea. Asa ca daca aveti dileme de a continua alaptarea cand trebuie sa luati spiramicina, sa stiti ca nu e atat de riscant.

vineri, 15 iunie 2012

Update toxoplasmoza

Stiu ca sunteti multi care asteptati vesti, asa ca nu va tin in suspans. Aseara am aflat rezultatele si nu am apucat sa intru sa scriu.

Si luni am scris in comentarii ca au fost gata o parte din rezultate, dar nu au vrut cei de la clinica sa mi le trimita, pana cand e gata si ADN-ul. I-am scris un SMS doamnei doctor si m-a sunat seara. Am povestit, si a ramas ca se poate trage concluzia doar dupa analiza de ADN. Stiam ca joi ar trebui sa fie gata, asa ca ieri iarasi am stat ca pe ghimpi toata ziua, tot am dat refresh la mail si am sunat la clinica.

Seara am fost sunata de doamna doctor. Se pare ca IgA si IgE sunt la limita sau in zona de incert. ADN negativ, thank God. Cu asta aveam emotii ieri toata ziua. Cumva ideea era ca daca ADN e pozitiv, chiar daca infectia a fost mai demult, inseamna ca eu continuu tot iau contact cu boala probabil, ceea ce cred ca ar fi fost grav pentru bebe. Deci acum nu am boala in sistem. Din IgA si IgE, doamna doctor mi-a spus ca ea ar trage concluzia ca m-am imbolnavit candva in urma cu vreo 5 luni (din moment ce analiza de 4 luni e chiar pe granita, si cea de 6 luni e in zona de incert). Ceea ce nu elimina complet riscul contaminarii fatului, pentru ca pentru linistirea totala trebuia sa nu fi fost bolnava cu 8 saptamani inainte de conceptie. Analizele au fost facute la 16 saptamani. Deci exista un risc ca fatul sa fi fost contaminat in cele 8 saptamani in care am avut boala.

Doamna doctor mi-a spus cumva mai neoficial ca asta inseamna ca ea nu-mi poate spune sigur "ia tratamentul, e benefic si necesar in situatia ta", sau "nu lua tratamentul, sigur e totul bine". Asa ca, stresul meu numarul unu, luarea deciziilor, uite ca mingea e iar la mine. DAR total neoficial mi-a spus ca ea nu crede ca ar trebui sa-mi fac griji, din cauza ecografiei care a fost normala. Mi-a spus ca daca fatul este contaminat in primele saptamani de la conceptie (oricum riscul de contaminare in primele saptamani este foarte mic, undeva la 5-10%), atunci problemele pe care le poate avea sunt majore. Fatul nu ar avea doar probleme de vedere si de auz (adica boli nedetectabile ecografic), ci chestiuni majore, cum ar fi hidrocefalia si altele, pana la oprirea din evolutie, deci boli care nu ar scapa nici ochiului nepriceput al unui nespecialist la ecograf. Deci ea, prin prisma faptului ca eu am un rezultat ecografic bun, ar trage concluzia ca fatul nu a fost contaminat, si nu ar considera ca e nevoie de tratament. (Phew!) Eu recunosc, si i-am spus-o si ei (ca am simtit ca vrea sa ma citeasca si inspre ce inclin eu, daca eu sunt genul care m-as simti mai linistita cu un tratament), ca parca abia am asteptat un mic semn ca nici ea nu mi-ar recomanda tratamentul, oricat de neoficiala ar fi observatia ei.

(Din analize imi dau seama ca nu e de la laptele de capra, ca asta ar fi fost doar in ultimele 4 luni. Localizez prin ianuarie-februarie, deci poate excursiile la Cluj si la Budapesta sa se fi lasat cu astfel de consecinte?...) 

A spus ca trebuie sa repet peste 6 saptamani toate analizele, ca trebuie sa fim foarte atenti la ecografia morfologica de la 21 de saptamani, si ca la nastere va trebui sa facem analize si bebelusului, si cordonului ombilical, si mie,... Deci sunt un pic dezamagita de situatie, simt ca mi s-a dat peste nas, pentru ca eu am vrut o sarcina mai linistita si mai naturala, eu am vrut in sarcina asta sa citesc doar chestiuni despre alaptare in tandem, despre nastere cat mai naturala, despre gentle parenting (dupa ce sarcina trecuta mi-am pierdut-o citind despre hipotiroidism si cum se spala copilul...), eu am vrut in sarcina asta sa fac ecografii putine doar mai aproape de nastere, din considerente de investigatii medicale, nu pentru rutina si pentru curiozitate. Eu am vrut o nastere cat mai naturala, cat mai putin medicalizata, in care de data asta sa am curaj sa ma lupt pentru ce stiu eu ca e mai bine pentru copilul meu, iar acum sa aflu ca visul meu s-a dus, e destul de dureros. Nici nu stiu daca dorinta mea mare, neascultata de doctor la nasterea lui Alex, de a-i lasa cordonul sa pulseze, poate fi acum indeplinita din moment ce trebuie luat din el sange pentru analize... Simt ca daca nasterea lui Alex o resimt ca pe un esec personal al meu, pentru ca nu am insistat sa imi fie ascultate dorintele, nu imi voi putea lua revansa nici de data asta, asa ca voi ramane pe viata cu un nod in gat si un gol in stomac. Si eu as fi vrut sa nu am de umblat la medici cu un copil mic, sa traumatizez copilul cu analize regulate, si acum mi se pare cu atat mai grav cu cat voi avea de mers in clinici de boli contagioase cu bebelus nou-nascut...

Pe cand ma bucuram eu ieri ca ADN e pozitiv, am observat ca Relu e tot suparat, si nu intelegeam, pentru mine dupa discutia de luni cu doamna doctor, ADN-ul asta ramasese marele bau-bau. El e foarte derutat, pentru ca el are incredere totala in toti medicii, si schimbarea in comportamentul lui, din bine in rau, s-a facut atunci cand de la bucuria ca ginecologul a zis ca nu am toxoplasmoza, a trecut la ingrijorarea ca aviditatea nu a iesit ok. Nu intelegea cum se poate ca nu toti doctorii sa fie de aceeasi parere, cum se poate ca unii sa fie mai priceputi decat altii. Asa ca acum a zis ca nu indrazneste sa se bucure, ca s-a mai bucurat o data ca totul e bine, si nu a fost. Si mai ales, nu se poate bucura pentru ca totusi nu e 100% sigur ca bebe e ok. El in saptamana ce a trecut a fost alt om, de cate ori incercam sa vorbesc cu el despre asta imi spunea doar ca ii e teama ca vom avea un copil bolnav, cu probleme majore. Dupa cat era de suparat, aveam impresia ca ma considera pe mine vinovata, si mi-am dat seama ca daca intr-adevar as naste un copil cu probleme, cred ca asta ne-ar indeparta in loc sa ne apropie. A reusit sa-mi bage si mie in cap ganduri din astea cu copii cu handicap, cu parintii lor care mai mult ca sigur au crezut toata sarcina ca vor avea un copil sanatos, si apoi toata familia se chinuie, de la cel bolnav, la frate, la parinti, etc. Si mai ales am ajuns sa ma gandesc la faptul ca oricui i se poate intampla, asa ca de ce nu noua? Parca prea eram fericiti, si mai mult ca sigur prin fericirea noastra om fi atras si multa energie negativa de la cei din jur...

Imi voi scrie intr-un document privat sentimentele din ultimele saptamani/luni, pentru ca nu sunt ceva dragut de citit de catre toata lumea, am trecut printr-o mare depresie si un stres enorm. Sper doar sa nu il fi afectat pe cel mic atat de tare cat cred eu acum... Dar am incercat aseara sa-i spun lui Relu ca daca totusi ajungem la concluzia ca nu mai fac nimic acum, nu am nevoie de ganduri negre din partea lui si de pesimism. Am incercat sa-i explic cat de mult conteaza gandirea pozitiva/credinta in Dumnezeu/legea atractiei, si ca macar de acum inainte trebuie sa fac tot posibilul sa fiu linistita si optimista. Pentru ca si daca n-are copilul nici o boala, eu ii fac mult rau cu stresul si depresia ce ma bantuie.

El sigur e afectat si pentru ca de obicei in vremea asta ne faceam planuri de concediu, acum nici nu a putut sa se gandeasca la asta, pentru ca se punea si problema amniocentezei, plus ideea ca fatul are defecte majore. Si Alex ne tot spune saracutul ca vrea la mare, deci pentru el ar trebui sa ne scuturam putin si sa incepem sa ne gandim unde si cum mergem. Dar e greu de programat, printre ecografii morfologice si analize la Bucuresti sau analize aici si sa incerc sa vad cum pot trimite la Bucuresti... Ne vom uita la un calendar plin de date incercuite, si vom incerca printre ele sa cautam ceva oferte de vacanta, nici nu stim unde...

Trec printr-o perioada grea din mai multe puncte de vedere de mult prea multa vreme, si copilul din mine striga ca vrea sa treaca o data, sa fie iar totul bine... Am atatea regrete deja, si peste toate se mai adauga multe multe lacrimi zilnice, nu cred ca a fost o zi in ultima vreme in care sa nu plang. Imi amintesc cand am mers la Bucuresti ca plangeam ca era 1 iunie si toata lumea ma intreba ce i-am luat lui Alex, eu vorbeam la telefon cu doctori, el se juca cu altcineva sa fac eu bagaje sa mergem la Bucuresti, si apoi l-am chinuit si cu drumul de Bucuresti. Vreau in mod infantil sa dau timpul inapoi si sa fac tot posibilul sa am o sarcina sanatoasa, ca sa pot sa ma ocup si de Alex cat mai pot, si de mine si de bebe mic.... Prietenii din jurul meu s-au cernut intr-un mod bizar, am avut parte de un sprijin incredibil de la persoane de la care nici nu ma asteptam. Daca asta a fost lectia ce a trebuit s-o invat, a fost un mod destul de dur al universului sa mi-o dea.

Sper sa reusesc sa ma linistesc, sper sa fie totul bine chiar si la multiplele investigatii din sarcina si de dupa nastere, si pana creste mare bebe mic, sper ca singurele afectiuni pe care le va avea sa fie de la stresul si depresia mea, continue, si de acum din sarcina, si de la nastere, si de dupa nastere prin spitale si clinici... Va multumesc mult mult pentru gandurile bune si pentru rugaciuni, nu am primit in viata mea atat de multe mesaje si atat de mult sprijin. Mai primesc in continuare sfaturi :D. De exemplu, duminica am citit pentru prima data Acatistul Sfantului Nectarie (eu de felul meu sunt credincioasa dar nu tare practicanta). Si luni am primit telefonul partial linistitor de la doamna doctor.

duminică, 10 iunie 2012

Despre scutecele noastre de inot


Intrerup seria postarilor stresante cu un review al scutecelor de inot folosite de noi pana acum, daca tot vine vara.

In 2010 am instalat in curte o mini-piscinuta si am inceput sa testam scutecele de inot de unica folosinta. Nu atat pentru a proteja apa, cat din dorinta de a le proba, si din speranta ca ii vor tine putin si cald :)). Dar nu, am observat din momentul in care a intrat in apa ca s-au umplut de apa si ca apa circula du-te vino in interiorul si in exteriorul scutecului. Deci orice mizerie ar fi in apa, si orice mizerie ar fi in scutec, se amesteca :D. Nu le vedeam rostul, decat, evident, sa le fie acoperite partile intime. Nu mai stiu ce firma erau, Libero sau Huggies, dar erau incredibil de scumpe, vreo 35 ron o punga de 5 bucati prin 2010. Si in momentul in care ieseam din apa normal ca simteam nevoia sa-i rup si sa-i dau jos de pe el, sa nu stea asa cu un scutec plin de apa in zonele intime, care parea uzat. Asadar, pentru un concediu de 2 saptamani in Grecia sigur nu s-ar fi meritat asa mare cheltuiala.




Am cautat pe internet si am gasit scutecul de inot Bummis. Am ales o culoare frumoasa si mi-a placut. Am observat ca tot circula afara si in scutec tot ce e de circulat :D. Dar, spre deosebire de cele de unica folosinta, materialul e subtire si se usuca repede, deci nu mai simteam nevoia la plaja sa-i dau jos de pe el cand ieseam din apa. Si nu costau asa de mult. 



Plusuri:
  • Culoarea e foarte frumoasa, tropicala.
  • Fata de scutecele de unica folosinta e mult, mult mai frumos.
  • Se prinde cu arici, deci e bun multa vreme. Alex l-a purtat si la 10 luni, si la 1 an si 9 luni, si cred ca ii e bun si acum la 2 ani si 8 luni. Vorbesc de o bucata de scutec. Nu mai stiu cat a costat atunci, acum vad ca e 62 ron.
  • Se prinde cu arici, deci se poate pune si lua usor de pe copil si la plaja, chiar daca picioarele ii sunt deja pline de nisip, sau daca scutecul e murdar atunci cand il schimbati.
  • Arata bine pe copil, nu este prea voluminos.
  • Se usuca in cateva minute la soare, deci nici pe plaja nu ii sta ud pe fundulet, si limpezit/pus la uscat la 10-11 cand mergeti in camera, sigur e uscat la 5 cand iesiti din nou la plaja.
  • Fata de scutecele de unica folosinta, e mult mai ieftin raportat la timpul de utilizare. La noi e al treilea an, si scutecul e intact, deci il vor putea folosi si alti copii la care va ajunge peste cativa ani.
Minusuri:
  • Ariciul acela zgarie foarte tare, are marginile dure, ridicate putin in sus (si clapetele velcro-ului au si pe exterior material de velcro dur, probabil pentru copiii mici, sa se poata prinde o clapeta peste alta). Dupa prima zi la mare deja si eu, si Relu eram zgariati pe burta de cum il tineam in brate in apa. Si zgarieturile la mare, la apa sarata si la soare, ustura :D. Asa ca incet incet am inceput sa ochim plaje mai indepartate de public, ca sa il putem lasa pe pitic in fundul gol. (eu recunosc ca asta e singurul motiv pentru care folosesc scutece de inot la Alex, pentru intimitate, sa nu atraga ceva pedofili... Alex nu face kk decat rar, previzibil, la anumite ore, si nu s-a nimerit niciodata la plaja)

  • Nu are elastic-elastic la talie sau la picioare. Asa ca nu cred ca retine destul de bine nici pipi pe plaja, nici un kk de bebelus alaptat. Daca il strangi prea tare, lasa urme pe pielea lui. Daca il strangi cat sa-i fie comod, sa se poata misca, atunci se vede usor in interiorul scutecului, semn ca un pipi ar curge lejer pe picior pe plaja.
  • Are in interior o plasa, ei spun ca e pentru a prinde mai bine kk de bebelus alaptat. Dar e o plasa sintetica, care pe Alex il irita. Pentru necunoscatori, scutecul de inot inseamna un strat waterproof la exterior (asemanator cu PUL-ul din scutecele textile) si un strat de material la interior, sa nu stea bebe cu fundul lipit de PUL.


In 2011 am luat de la noi de la Kiddy si un scutec Charlie Banana, la 49 ron.



Plusuri:
  • Fata de scutecele de unica folosinta e mult mai frumos.
  • Elastic peste tot, ca un chilotel, deci nu are ce sa deranjeze sau sa zgarie.
  • Elastic peste tot, deci tine si pipi, si kk pe plaja. In apa eu cred ca nici un scutec de inot nu tine, pentru ca nu e etans, nu se lipeste marginea de pielea bebelusului.
  • Pipi e tinut bine pe plaja, si nu curge pe picior in jos, pentru ca are cusut un absorbant mic din microfibra in interior, pe mijloc, intre PUL si bumbacul organic.
  • Interiorul ce atinge pielea copilului este din bumbac organic foarte fin.
  • Fata de scutecele de unica folosinta, e mult mai ieftin, se poate folosi cativa ani, si la mai multe generatii de copii.


Minusuri:
  • Arata mai voluminos, din cauza elasticelor probabil si a materialului mai mult, ca sa ajunga sa tina marimea mai multe luni.
  • Probabil din cauza elasticului, in locul velcro-ului, durata de folosire nu cred ca e atat de indelungata ca la bummis. Desi i-au fost buni anul trecut marimea L, si ii sunt buni si anul acesta, chiar daca are 13 kg si din tabelul lor pare ca L-ul merge pana la 12. Am fost si la piscina hotelului in Budapesta cu ei asta iarna. Desi acuma vad ca si Bummis au marimi multe, si interval de kilograme asemanator cu Charlie, deci e posibil sa ma insel. In orice caz, cred ca sunt copii carora le e mai potrivit ariciul decat elasticul, ca nu oricine e priceput sa modifice elasticul in functie de silueta, sa-l schimbe daca e nevoie. Ariciul se poate ajusta mai usor pe orice silueta.  
  • E mai greu de dat pe plaja, dupa ce piticul a venit pe jos prin nisip. Picioarele pline de nisip trebuie curatate bine cand ii dau slipul pe el. Na, asta s-ar rezolva daca i l-as da din camera, sau daca i l-as da culcat pe un cearsaf, dar eu m-am confruntat cu problema asta, asa ca trebuie sa o amintesc. Aceeasi problema banuiesc ca apare si daca e murdar cu kk atunci cand vrei sa-l dai jos de pe copil. Noi nu am intampinat kk la plaja :D.
  • Se usuca mai greu din cauza absorbantului din interior. Deci daca era mai frig noaptea, si noi il puneam la uscat pe balcon dupa 9 (stam pana tarziu la plaja, recunosc), nu tot timpul dimineata era uscat complet. La pauza de la pranz se usca, daca il puneam la 10-11, pentru ca soarele era mai puternic. Asa ca e mai bine sa aveti doua.


Dar recunosc ca si anul trecut am incercat sa gasesc o plaja mai putin populata pentru a-l lasa pe pitic la fundul gol.



De ce ati folosi un scutec textil de inot atunci cand mergeti cu cel mic la scaldat?
  • Nu sunt toxice. Nu au clor, dioxina, si mai stiu eu cate chimicale nocive pentru pielea bebelusului, pentru intreg organismul lui, si de ce nu, chiar si pentru marile noastre...
  • Sunt ecologice, deci nu mai adaugati pamantului niste chimicale care nu se degradeaza nici intr-o mie de ani...
  • Sunt economice. Cred ca as fi stricat multe multe milioane pe scutece daca m-as fi bazat pe cele de unica folosinta.
  • Sunt aratoase. Cele de unica folosinta imi venea sa le ascund cat de repede dupa ce ieseam din apa, aratau infiorator. 
  • Sunt confortabile. Cele de unica folosinta nu au metode de a ajusta scutecul pe copil (nici prin arici, nici printr-un elastic bun). Plus hartia aceea uda in zonele intime ale copilului... brrr...

Am auzit si de posibilitatea de a folosi un scutec refolosibil clasic, cu buzunar, fara absorbant, pe post de scutec de inot. Eu zic ca merita incercat. Am vazut pe site la charlie ca ei acum recomanda scutecele de inot sa fie folosite si cu rol de chilot de antrenament pentru olita, nu mai fabrica separat modelul de chilot de antrenament. Care chilot de antrenament de fapt asta era: PUL la exterior ca sa nu curga pipi pe jos, material la interior, sa-i fie comod piticului. Deci eu cred ca se poate incerca folosirea la plaja a scutecelor cu buzunar fara absorbant, daca nu sunt prea mari, deci daca e un model mai mulat pe corp. Si se poate folosi slipul de inot si pe post de chilot de antrenament pentru olita. Super veste, nu? :)

Sper ca veti gasi util review-ul si sper sa nu se considere o auto-reclama. Eu zic ca am fost destul de obiectiva si am spus avantajele si dezavantajele intalnite la ambele scutece de inot. Eu chiar le folosesc, ambele, cu drag in fiecare an. La Charlie Banana va fi al doilea an, iar la Bummis al treilea. Cel mai mare dezavantaj la Bummis mi se pare faptul ca zgarie, si la CB faptul ca se usuca greu. Si sa nu uitati, daca mergeti la mare, si de protectia solara!

marți, 5 iunie 2012

Toxoplasmoza - cum a fost la medic

Joia trecuta am primit rezultatele, asa ca joi si vineri am cautat ca o disperata ce ar fi mai bine sa fac mai departe. In postarea de joi am explicat ce facusem pana joi la amiaza. Apoi, in comentarii, am tot scris update-uri cu ce mai aflam.

M-au ambitionat mult sa imi caut repede un medic bun doua doamne, una pe blog si cealalta prin mesaje pe FB. Cand mi-a scris Roxana ca a vorbit cu cei de la EcoParaDiagnostic sa fac o consultatie de urgenta prin fax, i-am sunat. Am stabilit toate detaliile si aveam in plan sa merg sambata la analize in Cluj, sa-mi fac IgA, rezultatul mi-ar fi venit vineri, dar eu voiam ca marti sa am consultatia cu doamna doctor Cretu deja. Prin telefon si fax.

Intre timp m-a sunat prietena si colega mea, care era in Tg-Mures cu alte probleme medicale din pacate, sa-mi spuna ca mi-a facut rost de un numar de telefon de la o buna infectionista din Tg-Mures. Si sa o sun imediat, ca asteapta telefonul meu. Am sunat-o, am vorbit la telefon, a fost incredibil de draguta, mi-a spus ca si ea mi-ar recomanda sa fac undeva IgA si apoi daca e cazul sa iau tratament, sa nu mai aman pana dupa o amniocenteza. Mi-a spus de cateva ori sa o sun oricand mai doresc sa aflu ceva, ca ma ajuta cu cea mai mare placere, si la finalul conversatiei mi-a urat din suflet sa fie totul bine.

Cand am terminat conversatia, a venit Relu la mine si mi-a zis ca mi-a obtinut o programare pentru sambata (adica ziua urmatoare) la Bucuresti la doamna Cretu. Sunase inapoi la receptie si ii spusese asistentei ca e o situatie de urgenta, ca sunt gravida, etc. Primele locuri libere pentru consultatii le aveau in 23 iunie, deci a fost un gest frumos. Am intrat in panica. Era ora 19. Am sperat ca mai sunt trenuri catre Bucuresti, dar ultimul plecase pe la 18. S-a interesat Relu de avioane. Ne-a speriat si biletul care costa 500 de euro ... dar mai ales faptul ca era oricum Cluj-Bucuresti, la 6 dimineata, deci am fi facut oricum si drumul de Cluj, si trezire ultra-matinala...

Eu voiam sa stiu repede cum mergem, ca sa stiu ce pun in bagaje. Dar nu eram in stare sa decid. De cand am probleme cu tiroida sunt omul panicii. Adica daca imi spune Relu cu 3 zile inainte de weekend ca vrea sa mergem in Cluj doar asa, la plimbare, eu intru in panica si fac biletelele de taskuri si de bagaje. Acum, sa aflu ca peste 2 ore poate plec la Bucuresti, si nu stiu inca unde dorm, eram absolut aeriana. Mi-a venit sa plang de cateva ori, dar m-am abtinut. Alex a fost incredibil de intelegator si s-a jucat cu frate-meu si cu maica-mea pana m-am scuturat eu putin sa incep sa fac bagajele. Desi de obicei cand ma simte stresata e si mai lipicios si mai irascibil. De fapt asta ma intrista cel mai mult, ca il zapacim atata si pe el, il purtam pe drumuri si il obosim. Dar stiam ca acasa fara nici unul dintre noi ar fi prea traumatizant. Si pe drum, chiar daca ar fi obositor, el ar fi in culmea fericirii ca e cu amandoi.

Relu a decis ca mergem cu masina toata noaptea, pentru ca nu-i place sa depinda de taximetristi prin Bucuresti. A mers sa-si recupereze masina de pe unde o lasase (atunci cand el credea ca vineri, dupa serviciu, dupa ce i-a dus pe catei la tuns si toaletat, va putea merge la tara sa rezolve niste probleme) si a mers la doamna doctor de la infectioase de aici de la noi sa-mi recupereze analizele. Doctorita care intre timp obtinuse si ea o programare la dr. Cretu pe joi, deci tot rapid fata de 23 iunie. Relu a decis sa nu asteptam pana joi, sa mergem cat de repede.

Eu eram stresata de cat de greu mi se va parea drumul. In sarcina cu Alex nu am putut face nici 5 km cu masina, ca mi se intarea burta. Singurul drum facut atunci a fost la Budapesta, pentru ca am sperat ca autostrazile si drumurile bune vor fi mai ok. Acum nu prea mai am problema asta, dar drumurile la tara si la Cluj ma lasa apoi cu o saptamana de greturi si rau si oboseala. Asa ca drumul de Bucuresti cu masina, noaptea, fara somn, ma asteptam sa ma lase varza. Si imi mai era teama si de Alex. De vreo 2 luni accepta sa stea in scaun, nu se mai cere in brate sau la san sa adoarma. Dar toata noaptea sa doarma in pozitia aceea fara sa se poata misca? El care doarme numai pe burta, ca maica-sa? Daca se cerea in brate la mine era evident ca eu nu mai puteam dormi. In plus, de obicei cand veneam de la Cluj, daca ne prindea seara si vedea farurile masinilor se speria si plangea rau pana cand ajungeam acasa. Deci chiar a fost o decizie riscanta...

Dar despre drumuri poate povestesc alta data. Acum as vrea sa scriu rapid, pana nu se trezeste, cum a fost la doctor. Am ajuns la clinica, am intrat foarte repede, doctorita a fost foarte draguta, mi-a explicat multe lucruri, inclusiv faptul ca IgM ramane ridicat la 15-20% din populatie pentru toata viata. Deci nu e relevant deloc. Mi-a explicat curbele de crestere (cu desen pe hartie :D) pentru IgA, IgE si ADN, in asa fel incat acum cand vor veni analizele vom sti sigur cand a avut loc infectia sau daca e chiar acum in organism. M-a palpat si la ganglioni si in zona burtii, mi-a luat tensiunea. Mi-a luat toate analizele de sarcina si si le-a notat pe foaie, a facut copii, inclusiv dupa datele de la ecografie.

Ii dusesem un buchet cu flori si cred ca e prima doctorita care se comporta atat de frumos cu florile ce i le duc :)). Adica s-a ridicat de la birou si a inceput sa se uite unde sa si le puna, in ce vaza ar incapea.

A vorbit foarte bland si foarte linistitor. Si stiind ca e si o buna profesionista, m-a linistit mult. Mi-a zis ca nu-i place deloc cum arata analiza de aviditate, dar palpandu-ma nu a gasit nici un semn de toxoplasmoza acuta. Nu s-a pronuntat deloc legat de ceea ce urmeaza sa facem dupa analize. Voia intai sa vada rezultatele.

Mi-a spus ca spiramicina nu are ce sa-i faca rau lui Alex, pentru ca e sigura totusi si pentru fat. In masura in care poate fi sigur un antibiotic, dar na, intelegeti ce vreau sa spun. Nu, nu a fost surprinsa ca sunt insarcinata si alaptez un pui de 2 ani jumate. M-a intrebat daca e fetita sau baiat, si a zis apoi ca baietii sunt mai mamosi :)).

Cand mi-a spus de analize, m-a intrebat daca am mancat grasimi in acea dimineata. Eu citisem peste tot ca e voie sa mananci inainte de analiza de toxoplasmoza (de fapt singura la care e total interzis sa mananci este glicemia, in rest diferiti medici spun ca nu are importanta ora mesei, pentru analizele de tiroida sau altele). Asa ca imi luasem micul dejun. Nimeni, nicaieri nu mi-a zis ca am voie sa mananc, dar nu grasimi, pentru ca acestea influenteaza testul (nu stiu in ce sens, dar e evident ca nu mai e ok). Bausem lapte, deci cu grasimi. Si inainte de toate celelalte analize bausem lapte. Imi place laptele, evident :D.

A zis sa luam analizele putin mai tarziu, sa iasa din sistem laptele. Si le-a spus asistentelor sa imi ia doua fiole in plus, ca daca mai are ceva de analizat sa nu ma mai cheme pana la Bucuresti. Mi-a mai zis si ca spera sa nu mai trebuiasca sa merg la Bucuresti deloc, fiind insarcinata, deci orice discutie am avea spera sa le putem rezolva prin telefon.

Consultatia si analizele m-au costat in total 650 ron. Incredibil de mult, intr-adevar. Pot doar sa spun ca ma bucur ca pe banii astia am fost tratata omeneste, pentru ca de multe ori e posibil sa platesti mult si sa nici nu fi tratat cu respect, nu? :D

Acum asteptam rezultatele. Fata de ieri, eu sunt mai pesimista. Ma tot gandesc ca daca e de la laptele de capra, atunci e de acum infectia, dupa Paste, cand au inceput caprele sa dea lapte si la om, nu numai la iezi... Asta ar fi rau de tot...

luni, 4 iunie 2012

Toxoplasmoza - ganduri


Am fost intrebata ce simt eu, ce intuiesc. Eu recunosc ca ma asteptam ca aviditatea sa fie ok. De cand am fost la Satu Mare la recoltarea analizelor, mi-am scos total din minte boala, m-am relaxat si m-am simtit bine, eram sigura ca aviditatea imi va arata exact ceea ce simt, ca totul e ok.

Am mai spus-o de multe ori, stresul cel mai mare il simteam ca este faptul ca voi fi pusa sa aleg, pusa sa aleg intre medici, pusa sa aleg intre tratamente, si mi se pare o alegere foarte dificila, cu posibile consecinte negative oricum ai lua-o. Daca faci tratamentul fara sa fi fost nevoie (pentru ca procentul celor care iau boala de la mama in primul trimestru este foarte mic, sub 10-15%, si inca nu stim sigur daca eu am toxoplasma acuta), iti distrugi si tie, si bebelusului, si copilului alaptat flora intestinala, imunitatea, poate si ficatul oricum sensibil... Si cine stie ce consecinte negative or afla astia peste cativa ani ca are si spiramicina asta, ca doar ei afla destul de tarziu... Daca nu faci tratamentul, si bebe se naste cu malformatii, te invinovatesti toata viata, desi nu ai cum sa stii ca raul oricum nu e deja facut.

Si in continuare cred, cand sunt intrebata ce as alege, ca totul e bine, eu simt ca e bine, trebuie sa fie bine. Mi-am dorit atat de mult, dupa sarcina stresanta cu Alex (in care mi se spunea constant ca voi pierde copilul) sa am acum o sarcina relaxata... Dar acum stresul din sarcina cu Alex mi se pare infim, pentru ca era evident ca a inceput sa scada de la inceputul trimestrului 3, cand mi-am dat seama ca sansele sa am un copil sunt din ce in ce mai mari. Dar acum? Acum daca aceste analize de la Bucuresti nu ies bine, va anunt ca intru in mod oficial in cea mai mare depresie a vietii mele. Stiu ca am primit comentarii si incurajari de la femei puternice care au trecut cu bine prin toate astea, stiu ca sunt mame minunate care suporta greutati mult mai mari, si boli mai infricosatoare ale copiilor, imi cer scuze tuturor ca sunt atat de slaba si ca poate jignesc cu lamentarile mele...

Dar perspectiva unui tratament medicamentos ma sperie. In ultimii 14 ani eu am luat antibiotic o singura data, cand mi-au fost scoase cele 4 masele de minte "dintr-o lovitura", iar Alex niciodata, deci chiar pun pret pe evitarea antibioticelor, si sa stiu ca bebe mic va primi din uter si ca Alex va primi 5-6 luni din lapte ma supara tare. Dar asta nu e tot necazul meu, ci faptul ca citesc ca va trebui toata sarcina sa imi fac analize (probabil la Bucuresti), sa nasc poate intr-o clinica unde se pot face astfel de analize la nastere bebelusului (mai mult ca sigur nu exista in Baia Mare, ii suspectez ca nu ar putea nici sa faca o ecografie transfontanelara), si cu copilul sa merg regulat la medici si la analize, mi se face rau la gandul asta. La stresul pe care l-as avea de fiecare data cand as primi rezultatele, si nu as avea curaj sa ma uit peste ele... Si atentie, ma refer strict la situatia in care trebuie facute investigatii pana pe la 5 ani si copilul e sanatos! Nici nu ma gandesc cum o sa cad de tot psihic daca bebe mic e chiar afectat tare :((... Mi se face rau sa stiu ca cu Alex nu am ajuns niciodata la spital, si nici macar la medicul de familie (a venit o data acasa, cand am chemat-o). Eu care ma gandeam ca in prima sarcina am fost panicata, mi se intarea burta la orice mic efort, la orice drum de 1 km cu masina, iar acum pot face orice, si am o sarcina mult mai sanatoasa din punctul asta de vedere, si speram sa o pot trai la maxim, sa ma relaxez (cat e posibil cand ai un toddler, dar ma refer la relaxare psihica, nu fizica), sa pot sa savurez ultimele luni in care sunt numai cu Alex, sa mergem in concediu (ca in fiecare zi ne spune cat i-a placut in Grecia si ca vrea iar), sa fiu mai zen decat data trecuta... In loc sa citesc carti despre cum sa-i faci baie pruncului si cum trebuie imbracati, acum sa citesc despre alaptarea in sarcina si in tandem, sa citesc despre rivalitatea dintre frati, sa citesc despre nasteri naturale, sa citesc lucruri frumoase si emotionante... Asta mi-am dorit, poate am fost prea orgolioasa sa sper... Si tot din sperante desarte a facut parte si visul de a-l creste pe bebe mic cu sufletul mai impacat decat pe Alex. La Alex am fost, probabil ca orice mama la primul copil, super panicata, stresata, obosita, il comparam continuu cu alti copii. Mi-am dorit atat de mult acum sa ma las doar purtata de iubire si sa-l cresc pe bebe mic de la inceput cum imi vine, cum vrea el/ea, fara nici un stres.

Daca as fi pe o insula pustie doar eu cu Alex si burta, as alege de acum sa nu fac nici un tratament, pentru ca am vazut cat de rau ma simt fizic cand ma intersectez cu orice e legat de medicina alopata. Si am vazut cat de bine ma simt daca ma inconjur doar cu frumos, cu zen, cu muzica, cu liniste, cu bucurie si veselie, si joaca de copil, si pupaceli de Alex... Si dovada sunt chiar eu, doctorii mi-au facut de-a lungul vietii mai mult rau decat bine. Si ce am ales cu intuitia si cu informarea mi-a facut numai bine. Dar acum nu ma simt asa puternica sa decid eu pentru alta viata de om, ceva ce ar putea avea consecinte negative. Poate ca eu m-as putea ierta, dar Relu si parintii mei, si toti cei din jur sigur nu ar face-o. Desi, cum am mai zis si in alte dati, atunci cand mi-am ascultat intuitia nu am dat gres niciodata.

Doamne ajuta sa nu fie cazul sa imi consult intuitia. Doamne ajuta sa fie bine analizele de la Bucuresti. O sa revin cu alte postari in care vreau sa povestesc cum a fost la medic, cum a fost drumul, tot ce imi amintesc.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...