duminică, 27 noiembrie 2011

Mesaj de la o mamica

Prima data l-am scris ca si comentariu la postarea despre cartile lui Dobson, Pearl si altii ca ei. Dar apoi am mai vorbit cu mamica ce mi-a trimis acest mesaj, si ne-am gandit ca nu e suficient de vizibil acolo. Il voi scrie ca o postare separata. Va recomand sa cititi de doua ori mesajul, are alt impact a doua oara. Si ultimul aliniat va rog sa-l cititi de mai multe ori.

De ce nu-mi (mai) bat copiii

Am tot stat si m-am gandit cum sa incep aceasta scrisoare; am sters inceputul de vreo 3 ori. Chestia e ca stiu clar ce vreau sa spun dar nu stiu cum sa incep. Si nu e vorba ca nu-s obisnuita sa vorbesc despre mine in public ci de faptul ca unele din amintiri inca ma dor. Vindecarea interiorului meu sufletesc a inceput mai demult dar inca nu s-a terminat.

Ar trebui sa va spun ca desi nu am fost o iubitoare de copii in viata mea de adult, nici nu eram o persoana care sa ii respinga. Imi placea sa ii vad la altii, sa ma joc cu ei, dar nu prea mult. Eram oarecum rezervata intr-un fel cam greu de descris. Asta pana i-am avut pe ai mei. Cei trei copii care mi-au transformat viata fiecare la randul lui.

La primul meu copil eram tanara si iresponsabila dar atunci n-as fi recunoscut acest lucru. Ma credeam grozava, nu acceptam nici un sfat si simteam ca toata lumea ar trebui sa se invarta in jurul meu. Cu toate astea imi iubeam cel mai mult copilul, il ingrijeam, il alaptam, faceam tot ce auzem eu ca e mai bine pentru el. Desi eram obosita si nu prea stiam multe despre cresterea copiilor, ma ghidam dupa instinctul matern care era in mine si care era la concurenta cu cel de tanara zvapaiata.

Pot sa zic ca acest copil al meu a facut sa ia nastere in mine anumite sentimente pe cere nu credeam ca le aveam si o dedicare care pana atunci nu o mai avusesem pentru nimeni. In el imi gaseam toata implinirea mea. Totusi existau cazuri cand... ma purtam... altfel. In anumite momente cand facea ceva ce nu-mi convenea, sau nu facea ceva ce vroiam eu, in mine se intampla ceva. Era o revolta dura la adresa lui... care ma cuprindea intr-un moment asemenea unui fulger si care nu ma lasa pana nu se materializa in urlarea la copilul meu si scuturarea lui. Dupa ce ma descarcam eram din nou persoana iubitoare de dinainte insa nu-mi puneam prea multe probleme din cauza asta parandu-mi-se ceva normal sa am reactia asta in fata copilului. Ca doar, nu-i asa? trebuia sa iau atitudine.

Incetul cu incetul iesirile mele deveneau tot mai justificabile si tot mai accentuate. Ajunsesem sa cred ca orice neascultare imi dadea dreptul sa ma port asa. Ca doar eu sunt parintele si nu tolerez neascultarea, nu? Adevarul e ca nu imi pasa de ce nu ma asculta sau de ce are un anumit comportament ci imi pasa doar sa-mi exercit eu rolul de corector.

Nervii mei se contractau intr-o clipa, nici nu imi trebuia macar un timp de pregatire in care mania mea sa creasca gradat ci dintr-o data deveneam o crizata. Imi bruscam copilul in acelasi timp urland si cerand explicatii. Ma enervam ca nu raspundea, dar nici nu avea cand si cum s-o faca. Dar eu aveam asteptarile astea de la el facandu-l sa se simta vinovat. In timp ce-l scuturam de umeri ii ceream sa se uite in ochii mei. Cuvintele tasneau din gura mea. Lacrimile tasneau din ochii lui. Ceva ma facea sa-i dau drumul brusc si sa imi intorc privirea...

Nici nu mai stiu cand bruscarile si tipetele au degenerat in palme peste fund. Stiu doar ca ma speriam de reactia mea. Nu ma mai recunosteam. Izbucneam si eu in plans. Imi dadeam seama ca e in neregula ceva cu mine dar nu intelegeam ce. Si nici de ce. Nu intelegeam cum ma puteam transforma intr-o clipa intr-o asa fiinta. Ce ma facea sa fiu asa impotriva lui? Doar imi iubeam copilul. El era singurul meu ... Il tineam in brate de-atatea ori, nu-mi era scarba sa-l sterg la fund, ma jucam cu el si ii faceam pe plac, il mangaiam. Ce monstru zacea in mine si eu nu puteam sa-l controlez?

Ceea ce m-a socat intr-o zi in timp ce ma avantam catre el, nici nu apucasem sa spun vreun cuvant si copilul a pus deja mana in fata. Ca sa se apere. Atunci s-a intamplat ceva. Am simtit o furie care ma impinge inainte mai hotarata ca niciodata. Nu era furia mea. Nu erau gesturile mele. Nu era mana mea. Nu era glasul meu...
"De ce, mai? De ce?"… Trecusem la un alt nivel. Acela de inchizitor. M-am oprit pentru o clipa. Ce scena. Eram eu? Mama copilului? Ochii lui imi cautau privirea. Suspina. “De-acum ai sa ma asculti!” a cui era vocea asta? I-am sters lacrimile copilului mirandu-ma si eu cat de rece si calma pot fi. O voce imi rasuna in capul meu... "De-acum ai sa ma asculti."

Acest episod desi m-a tulburat profund nu a avut ca rezultat schimbarea mea. Imi puneam intrebari dar in aceleasi timp imi gaseam si scuze: trebuie sa asculte. Trebuie sa stie cine e seful. Nu tolerez asemenea comportament. Trebuie sa se supuna regulilor. In continuare ma consideram o mama buna care isi iubeste copilul, care il ingrijeste. Care-l apara in fata altora. Si care nu face altceva decat sa disciplineze copilul. Cateva palme peste fund nu ii strica si previn rebeliunea ulterioara. Oare?
Ma uitam la el cum se juca in fata mea. Ce copil frumos am. Ce zambet minunat. Ce dulce e. Ce delicat. Ma suprindeam dialogand cu mine:
"Atunci de ce il bati?"
"Da' nu il bat. Ii dau doar cu palma peste fund."
"Cum nu-l bati? Aia e bataie. Pe el il doare."
"Da' alti parinti isi bat copii si mai tare. Aia e bataie. Asta e doar... ... pedepsire. Si a fost doar o data."

Ceea ce nu ma asteptam sa se intample, s-a intamplat. Nici nu mai stiu de la ce a pornit totul. Eram in colturi diferite ale camerei si ma duceam hotarata catre el sa-l pedepsesc. In drumul meu cautam ceva ca sa nu mai dau cu mana. N-am gasit dar asta nu m-a oprit. Doar m-a facut sa pregatesc mai bine momentul. L-am luat de mana si uitandu-ma in ochii lui ii reprosam cuvintele care-mi ieseau pe gura raspicat. El se uita in ochii mei inmarmurit. Mi-am continuat prelegerea simtindu-ma din ce in ce mai puternica si mai sigura pe mine.

"Acum te voi pedepsi." L-am intors sa-i dau la fund.
"Mami, nu. Te rog."

Impasibila am inceput corectia.

"De-acum ai sa ma asculti. Auzi? Ai sa ma asculti." Ma simteam stapana pe mine si pe situatie. Nu stiu cum si in ce fel am dat o data cu mana si m-am lovit pe mine. In timp ce imi masam mana vocea aceea rea din capul meu m-a incurajat din nou: "Ia altceva si da-i."

Copilul meu s-a intors cu capul catre mine si a spus. "Nu mai da. Nu. Mami nu." O manuta mica imi cauta fata. "Nu. Nu, mami."

Fiinta mea se prabusea. "Nu mai da. Nu, nu tati!!"

O durere profunda venea dinauntrul meu si ma coplesea. Recunosteam vocea "Nu. Nu mai da tati. Tati te rog. Nu mai da."

Era vocea mea. Durerea venea la suprafata in valuri. Asemeni unui copil care cere cu mana intinsa, intindeam si eu mana care ma durea catre trecut. Recunosteam vocea "Ai sa ma asculti. Auzi? Ai sa ma asculti!"

Era vocea tatalui meu. Privirea, mana care venea asupra mea, intrebarile, condamnarile, tipetele, toate veneau de-a valma. Frica. Spaima. Frica. Nesiguranta. Durerea. Rugamintile. Lacrimile. Amintirile. Durerea urca la suprafata sub noi forme. Tristetea. Deznadejdea. Ura. De-abia ma recunostem. De-abia ma regaseam. Eram eu si in acelasi timp copilul meu, si in acelasi timp tatal meu. In prezent si in trecut interpretand roluri care nu le vroiam, care ma tulburau…

Acesta a fost doar momentul revelatiei mele. Atunci am constientizat cat de mult m-au controlat in viata aceste sentimente innabusite. Amintiri pe care le-am inghesuit undeva intr-un colt al sufletului meu si peste care s-a asezat praful.

Un copil iubeste pentru ca are aceasta iubire innascuta. El e dependent de parinte si oricum s-ar purta parintele cu el, copilul il iubeste si va ramane agatat de el cu toata fiinta lui.

Insa pe masura ce creste, copilul care n-a cunoscut siguranta in bratele parintelui, acceptarea asa cum este el, care n-a primit dovezi de iubire neconditionata si caruia demnitatea i-a fost incalcata in picioare va aduna in el resentimente, si va creste cu o imagine de sine deformata. Mai tarziu de-abia in perioada scolara sau chiar in adolescenta se vor vedea rezultatele clar.

Pe masura ce procesul vindecarii mele se desfasura am inteles de ce m-am comportat eu in viata intr-un anumit fel, de ce aveam relatiile care le aveam, si de ce fac lucruri cu care nu eram de acord.

Mi-am adus aminte ca la o anumita varsta mi-am jurat ca eu n-am sa ma port asa cu copiii mei (asa cum o facuse tatal meu) insa fara sa vreau, ceva din subconstientul meu ma facea ca in anumite situatii sa alunec incet incet spre tiparul de care fugeam.
Aceasta s-a rezolvat abia cand am fost de acord cu acele trairi si le-am recunoscut ca facand parte din fiinta mea. Asa a inceput procesul iertarii. Avem nevoie sa-mi iert parintele ca sa pot trai libera si sa pot creste copilul meu fara sa-mi atarne mereu povara urii si a reprosurilor.

Nu a fost usor dar a fost necesar. Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa trec prin toate, ca a fost alaturi de mine in tot procesul asta si ca am sansa sa-mi cresc copiii in alt fel.

Noi parintii avem o responsabilitate mare. Formam niste oameni. Ce vor fi ei peste cativa ani depinde in mare masura de noi.

Atunci cand realizezi ca dragostea vindeca totul, abia atunci poti renunta la ideea ca orice altceva reprezinta o solutie mai buna.

Despre violenta in maternitati

Alaltaieri a fost ziua internationala de lupta impotriva violentei asupra femeilor. Pe langa situatiile la care ne gandim imediat, s-a mai pus problema violentei din maternitati. Cel mai mult ma intristeaza ca am ajuns sa ni se para normal orice ni se intampla intr-o maternitate, nu credem ca e un abuz. Nu as putea sa exprim eu mai bine decat Ana Maita lucrul asta:

http://www.feminism-romania.ro/index.php/presa/editoriale/665-stop-violentei-asupra-femeilor-in-maternitati.html

Ieri si Paula a dat un film pe tema asta, si culmea ca din ce vad eu, asta ar fi nasterea cea mai “normala si frumoasa” de la noi. Nu vad injuraturi, nu vad jigniri pe fata. Doar lipsa de respect pentru mama si lipsa de respect pentru optiunile ei:

http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2011/11/pentru-sensibili-nu.html

Si Paula chiar are cu ce sa compare, pentru ca la ea am citit prima poveste in limba romana despre un VBAC (nastere naturala dupa cezariana) acasa, deci cum ar spune americanul care iubeste acronimele, HBAC. O poveste emotionanta, plina de VIATA:

http://mofturisicopilarii.blogspot.com/2010/04/un-asa-fost_19.html

Eu pot doar sa compar cu nasterea lui Alex: http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/despre-alegerea-maternitatii-unde-am.html (link in care nu povestesc despre nastere in sine, ci despre faptul ca am ales sa merg la privat tocmai ca sa am niste optiuni si putin putin respect). Dar tot am primit o apasare pe burta, tot mi s-a facut epiziotomie, tot mi s-a spus cand sa imping, chiar daca nu imi venea, tot am fost tintuita pe spate, tot nu mi-a fost dat pe piept copilul, tot mi s-a facut chiuretaj si mi s-a dat oxitocina, chiar daca ii spusesem doctorului de multe ori inainte ca nu vreau nimic din toate astea.

Sau pot sa citesc o multime de povesti de nastere de pe forumurile de copii de la noi, care mai de care mai infricosatoare pentru mine (desi de multe ori mamicilor li se par normale epidurala, epiziotomia, perfuziile, tragerea placentei, disparitia copilului cateva ore....). Si apoi sa privesc cateva filme cu nasteri acasa, si sa ma gandesc ce fericire si implinire simt mamele acelea...

Sau pot sa compar cele doua nasteri ale unei prietene dragi. Prima nastere a avut-o chiar in aceeasi zi cu mine. In Romania. A doua zilele trecute, in Franta. Chiar daca si prima nasterea a fost naturala, iar mamica a trait din plin lucrurile pozitive, ignorandu-le pe cele negative putine, pentru ca e o luptatoare, nici nu se compara cu faptul ca acum in Franta a simtit cu adevarat experienta nasterii. Experienta de care suntem lipsite total noi, aici, in Romania. Ni se pare doar o trauma, in loc sa o consideram o implinire.

marți, 22 noiembrie 2011

Parerea mea pe tema diversificarii

De cateva luni am promis unor prietene mamici de bebelini mici ca le voi spune parerea mea pe tema diversificarii. Si am tot amanat, am tot amanat, am scris pe scurt mailuri, am vorbit la telefon... Si tot nu am scris asa cum trebuie. Nici aceasta nu e o postare scrisa asa cum imi place mie, tot pe fuga e. Dar mai bine asa decat deloc, si poate ca reusesc sa trimit lumea sa citeasca alte linkuri, pentru studiu aprofundat :D.

Nu consider ca medicii de familie dau sfaturi bune in ceea ce priveste diversificarea. Altfel de ce am gasi in tabelele lor cereale instant, zahar, mezeluri, margarina? Altfel de ce tabelul fiecarui doctor e diferit si se contrazic intre ei? Nu spun nicaieri ca google e mai bun decat medicul tau de familie, dar trebuie sa iti pui niste intrebari atunci cand vezi ca ti se recomanda altceva decat mancare reala. Si sper ca la orice link pus aici este la final o bibliografie solida care sa sustina cele spuse. Am si eu cateva prietene care au terminat medicina si mi-au spus cate se invata acolo despre laptele matern si alaptare (deloc) si despre nutritie (doar lucruri generale). Mai am cunostinte la distribuitorii locali de formula, cereale si borcanase pentru copii, care mi-au povestit cum ii “sponsorizeaza” pe medicii care le recomanda produsele...

Incepem postarea cu ce regrete am eu. Pentru ca atunci cand cineva cunoscut ar afla ca eu vreau sa dau sfaturi despre diversificare, ar incepe sa zambeasca sau poate chiar sa rada :D. Alex inca e un nemancacios si nu voi sti niciodata daca asa e el, i se dezvolta mai tarziu sistemul digestiv, sau eu am gresit ceva in diversificarea lui.

Deci, ce cred eu ca am gresit cu Alex:

- faptul ca nu l-am tinut cu mine la masa inca dinainte de diversificare, ca sa i se faca pofta, sa ma vada mancand. Lui nu ii e pofta niciodata acum de nimic.

Nu mai stiu de ce nu-l tineam langa mine, probabil m-am temut sa nu ceara ceva ce eu nu as fi vrut sa-i dau de la inceput? Apropo de acest lucru, as spune ca parintii sa aiba tot timpul ceva pe farfurie ce sa-i poata da si copilului, daca cere, din ceea ce e ok sa manance si el. Pentru ca nu e tare bine daca cere sa nu-i dai. Si nu ma refer ca vai, uite, pofteste copilui, hai sa-i dam si pufuleti si de toate. Ei de multe ori se intind la orice avem noi in mana si cu gura cunosc lumea la inceput, orice obiect il baga in gura, nu cer de pofta, nu are cum sa le fie pofta de ceva ce nu cunosc. Dar aici vreau sa ma refer la ceva ce am citit in cartea Sperantei Farca - "Ce traieste copilul si ce simte mama lui", ca la nivel psihologic daca refuzi sa-i dai ceva ce tu mananci, el apoi are o aversiune fata de mancare, sau crede ca mancarea e rea, sau ca el nu merita, sau cine stie cate. Foarte usor se poate gresi cu ei, dovada sta chiar aici, in fata tastaturii mele :D.

Bine, daca e sa alegem, sunt mai nesanatoase mancarurile speciale pentru bebelusi, din magazine/farmacii, decat o mancare gatita pentru adulti, in cazul in care pofteste la mancarea parintilor. Ma refer la mancare reala, gatita sanatos, din ingrediente naturale, nu junk, nu ingrediente chimicalizate si procesate. Dar am fost indoctrinati ca orezul natural nu e bun, ca ei in fabrica ii fac ceva celui pentru bebelusi, si e “special” pentru ei, extrudat, instant, gata! Chiar am intalnit mame care considerau ca piureul de morcov facut de ele nu are cum sa fie “special” pentru bebelusi, doar cel de la borcan e ok, e facut “special” pentru ei... Cum s-a ajuns asa? Imi amintesc acum ca si Ruth Yaron in cartea “Alimentatia copilului de la nastere la 3 ani” se mira cat am ajuns de indoctrinati sa credem ca mancarea facuta in casa le face rau bebelusilor...

A, si in plus, eu mancam fara el de fata si pentru ca el nu putea sta intr-o scoica usor pe spate pentru ca voma in jet si plangea apoi cu orele. Deci dupa ce il tineam eu in brate toata ziua, normal ca il pasam la maica-mea cand imi era foame, ca sa mananc linistita, fara plansul lui :(... De cateva ori am mancat cu el in wrap, pentru ca nu aveam cui sa-l dau. Dar a fost foarte greu, aveam impresia ca toata mancarea i-o scap in cap :D.

- faptul ca am incercat putin cu Baby Led Weaning, dar nu am mers mai departe pe tehnica asta. Iarasi nu mai tin minte ce m-a deranjat la BLW. Ca s-a inecat de cateva ori cu mar rau de tot, si a vomat apoi in jet si laptele ce ii era in stomac (iar eu am tras concluzia ca BLW nu e de noi vomaciosii)? Sau ca oriunde cautam metode de BLW gaseam doar mamici care isi hraneau copiii cu mancare gatita pentru oameni mari, iar eu as fi vrut sa-i dau sa manance mai dietetic? Sau ca Alex era interesat sa-si bage mainile sa se joace in piureul de mere, fara sa duca la gura, dar bucatele intregi de legume fierte erau ignorate total? Sau ca, vazandu-l cat de putin mananca, m-am gandit ca poate cu piureurile as putea sa-i dau mai mult sa manance? Se vede treaba ca oricum, acum stam si mai prost decat m-as fi asteptat sa ajungem chiar si la un an. Asa ca poate sistemul digestiv nu ii era pregatit, din moment ce nu manca singur cand am incercat BLW. Si poate daca aveam rabdare sa astept sa vina de la el dorinta de a duce la gura mancarea, acum am fi stat mult mai bine. Eu tot credeam ca pe la 10 luni va trebui sa aiba o masa inlocuita (ce termen bizar mi se pare acum, ca doar daca e alaptat la cerere nu ai cum sa calculezi ce masa inlocuiesti!). Ei si uite ca am ajuns mai rau, ca nici acum nu are o masa de solide. Asa ca daca mergeam pe BLW, chiar daca la inceput nu ar fi inghitit poate nimic, sau doar bucati, in final rezultatul ar fi fost mai bun, pentru ca toti copiii pe care ii stiu cu BLW sunt niste mancaciosi, si ei mananca singuri, acum cu tacamuri, ei stiu cand le e foame, ce vor sa manance, etc. Nu sunt niste robotei care deschid gura (sau nu) la piure...

- faptul ca pe la un an si doua luni cand el inca tot nu manca nici 2-3 lingurite de mancare pe zi, eu am insistat si am incercat sa-l hranesc cu forta sau sa-l pacalesc ca sa manance. M-am panicat, e ingrozitor cand refuza mancarea atata timp. Si gateam aproape zilnic special pentru el, din cele mai bune ingrediente naturale, bio, de la noi din gradina,... Era foarte frustrant. Mai ales daca vin cei din jur, ori cu temerile lor, ori cu sfaturile necerute. Mai ales daca stii copilasi de aceeasi varsta care mananca mult (chiar daca o fi natural, normal sau nu, nu te mai gandesti atunci). Mai ales daca te apuci de citit site-uri (sponsorizate de companiile de cereale si borcanele) care spun cum ar trebui sa arate meniul unui copil la o anumita varsta. Dar sunt copii care sunt pregatiti mai repede sa manance, si altii mai tarziu, nu trebuie sa intram in panica (al meu si toamna asta cand nu s-a simtit bine si era nervos :D a avut doua saptamani de alaptat exclusiv, si creste bine mersi :D). Sigur vor manca toti cand vor fi mari. Deci e normal si daca nu mananca nimic decat lapte la un an (se pare ca nu patesc nimic nici la doi ani pe acelasi regim :D). Parintii nu trebuie sa se sperie si sa creada ce spun site-urile de mainstream ca trebuie la ora cutare sa manance nu stiu ce in nu stiu cata cantitate (serios acum, cine a inventat calculele alea? Atatea secole au crescut copiii fara tabele)... Daca insisti cand el nu mai vrea (chiar si la inceputul diversificarii, daca el refuza si da capul intr-o parte), sunt sanse foarte mari sa urasca apoi mancarea sau sa ajunga la probleme psihologice legate de ea, sa aiba impresia ca mancand isi face parintii fericiti, sa ajunga la maturitate la bulimie si anorexie.

- faptul ca am incercat sa-i dau mancare dupa un anumit orar (asta o consider o greseala pentru stresul mamei, care inevitabil se transmite copilului, deci nu e neaparat o greseala ce l-a afectat direct pe Alex). Am vrut sa-i dau cumva intre mesele de lapte piureul de legume/fructe, incercam sa avem un orar. Poate iar din cauza vomei lui, voiam sa aiba stomacelul mai liber. La noi atunci mesele de lapte erau programate fara voia mea, nu erau la cerere, pentru ca sugea doar dupa ce-l adormeam, altfel refuza sanul si plangea de foame langa el. Asa ca o data la vreo 3 ore il vedeam ca ii e foame, si il scuturam/plimbam/dansam sa-l adorm sa poata sa suga. Dormea putin, ca deja nu mai avea atatea somnuri pe zi, dar numai asa accepta sanul. Il leganam uneori si o ora ca sa adoarma 10 minute, cat sa suga. Asa ca ramanea putin timp intre mesele de lapte/somnuri. In timpul ala incercam sa-i dau ceva mancare solida. Ce as face diferit la al doilea (daca nu vom avea aceeasi problema cu refuzul suptului ...), pe langa BLW expus mai sus, l-as alapta la cerere toata ziua, cand vrea el (bine, si la Alex as fi vrut asta :D), de la nastere si pana la intarcarea ghidata de el. Pentru ca solidele trebuie sa vina in completarea laptelui, nu in locul lui. Nu refuzati sa-l alaptati ca sa manance. Laptele va avea de 1000 de ori mai multi nutrienti usor asimilabili decat orice mancare facuta. In plus, il veti contraria, il veti supara, pentru ca pentru el sanul e mai mult decat o sursa de hrana, e si o sursa de alinare, de apropiere de mama. Vazusem undeva un tabel cu cat ar trebui sa suga, pe varste. Si chiar daca in general nu sunt de acord cu tabele si masuri, cantitatea de lapte pe care trebuie s-o suga la un an era mai mare decat cea de la 6 luni. Ei au nevoie in continuare de la fel de mult lapte, si pe langa acesta, incep treptat sa se acomodeze cu alimentele solide. Si revenind la ce spuneam in aliniatul de mai sus, i-as da in continuare sa suga cand vrea el. Iar pentru alimentele solide nu m-as stresa unde sa le plasez in orarul zilei. L-as pune la masa cu mine cand eu mananc (indiferent ca e dupa lapte), avand grija sa aiba si el la indemana ceva ce ar putea manca, daca i s-ar face pofta. Fara stres de facut piureuri la ora fixa. Daca eu mananc de pranz, il pun si pe el la masa si ii dau o para in mana, sau un avocado. Bucati.

Asa nici nu o sa fie stres pentru mama. Ca la inceput eu m-am stresat ca o prostuta, si nu mai ieseam in oras cu el intre somnurile lui, ca dupa ce se trezea ma stresam sa-i fac piureul si sa i-l ofer (are somnul usor si se trezeste la orice mic zgomot, nu puteam sa gatesc cand el dormea)... Deci sa incercati sa nu va stresati, sa decurga zilele voastre ca si pana atunci, dar cand mancati sa il puneti si pe el la masa si sa ii oferiti ceva bucatele ce ar putea manca. Aveti luni intregi la dispozitie sa testeze el solidele, fara stres ca trebuie sa manance. Sunt luni in care va puteti distra impreuna la masa, fara nici o presiune exterioara. Nu trebuie sa manance la ora 11 fructe, la 2 supa si seara iaurt! Daca voi parintii mancati fructe seara si bebelusul care a inceput deja diversificarea se intinde, oferiti-i fructe. Oferiti-i tot timpul un aliment din mancarea voastra, pe care l-ar putea consuma. Ganditi-va ca atunci cand va creste ar fi mai usor sa aiba obiceiurile voastre alimentare, si orarul vostru de masa, nu meniul vazut intr-un tabel pe internet. Ce conteaza ca voi mancati orez rar? Asta nu inseamna ca lui trebuie sa-i dati zilnic orez pentru ca asa scrie undeva, dati-i din ceea ce mancati, ce i se potriveste. Relaxati-va, ca sa-l faceti sa i se para placuta perioada mesei. Si evident ca va avea incredere mai mare sa guste din ceea ce voi mancati decat sa vada ca el primeste altceva.

Sa nu va stresati daca nu mananca deloc la o masa, sau intr-o zi, sau cateva saptamani/luni. In februarie Alex a avut o luna intreaga alaptat exclusiv, la 1 an si 4 luni, si atunci a avut cea mai mare crestere in greutate din al doilea an de viata! Sa nu va apucati sa cititi articole de diversificare cu inlocuitul meselor de lapte. Alaptarea merge ca si pana acum, la cerere. Majoritatea copiilor alaptati pe care ii cunosc eu nici la un an nu mananca mai mult de cateva lingurite, deci va rog sa nu va stresati cu diversificarea tare mult pana atunci. Si daca vedeti ca nu mananca, sa nu va panicati, voi, sau cei dragi din jurul vostru. Probabil mamele voastre au trait alte vremuri, cand alaptarea nu putea sa se desfasoare cum trebuie din cauza comunismului sau a industrializarii. Si acum s-ar putea sa intre in panica atunci cand vor vedea ca juniorii refuza solidele. Atunci cand auziti ca “laptele nu mai e bun la varsta asta”, “daca se trezeste noaptea inseamna ca nu se satura”, “daca ii dai lapte toata ziua, normal ca nu-ti va manca nimic” si altele pe tema, trebuie sa aveti tot timpul in minte ce e natural in lumea asta. Daca pe laptele matern copilul se trezeste noaptea, inseamna ca e normal, e natural, asa trebuie. Daca pe laptele matern copilasii isi dezvolta apetitul mai tarziu, acesta nu e un lucru rau, inseamna ca asa trebuie sa fie. Mi se pare incredibil cum am ajuns sa consideram normalitatea data de lucrurile artificiale si am uitat cum am ajuns aici ca specie: alaptati la cerere pana la intarcarea naturala, si hraniti cand si cum am vrut, din mancarea parintilor, din bratele lor, in completare pe langa laptele matern.

Sunt studii pe copii alaptati exclusiv pana la 1 an si nu au nici o deficienta. Pana la 1 an (si pentru unii chiar pana dupa 2 ani se pare :D), solidele sunt doar de gust, sa se obisnuiasca cu alte texturi, cu alte gusturi, nu sunt pentru hranire. Chiar citisem la un moment dat undeva ca daca inainte de 10 luni i se scade portia de lapte, deci i se inlocuieste laptele cu hrana solida, copiii ajung sa aiba mari deficiente. Mai ales ca din majoritatea alimentelor bebelusii nu pot extrage nutrienti pana dupa aparitia molarilor. Lucru logic de altfel, pentru ca stramosii nostri isi hraneau copiii cu bucatele din propriile portii de mancare, fara ajutorul blenderului, deci le puteau da in gurita numai cand aveau masele, sau mestecate de ei (de parinti adica :D) si activata astfel digestia cu saliva lor. Amilaza, enzima care digera cerealele, este secretata in organism doar dupa aparitia maselelor.

Asa ca in cel mai bun caz cerealele de la inceputul diversificarii sunt doar balast si intra si ies, fara un aport pentru organism. Dar sunt multe cazuri in care fac rau, pentru ca organismul nu le digera. Ele ajung in intestine intregi, intestinul lor e inca permeabil (ca sa permita laptelui sa se absorba complet) si intra asa in fluxul sangvin. Sistemul imunitar protesteaza, produce anticorpi, de unde si bolile auto-imune, bolile de digestie, hormonale, si chiar si cele de comportament, autism, ADHD. Exista cure pentru copii, care elimina cerealele din dieta si adauga alimente fermentate bogate in probiotice naturale, care vindeca problemele la nivelul intestinului facute de o diversificare proasta. Vindeca autismul, vindeca ADHD, dovada ca totul a fost o problema de leaky gut (intestin permeabil), si de sistem imunitar dat peste cap. Pentru mai multe detalii, cautati dieta GAPS (Acum mi-am amintit de fosta sotie a lui Jim Carrey, Jenny McCarthy, care si-a vindecat copilul de autism cu o dieta asemanatoare). Anul acesta am citit multe articole care leaga intoleranta la gluten (aparuta pe fondul introducerii glutenului mult prea devreme in alimentatie) de bolile tiroidei. Deci atunci cand aud “lasa ca si tu ai crescut pe biscuiti si n-ai murit”, nu stiu daca sa ma intristez sau sa rad. Am ajuns sa consideram ca e ok ca am supravietuit? Si sa nu incercam sa fim noi si copiii nostri cat mai sanatosi posibil? Nu mai incercam sa le dam ce e mai bun, pentru ca oricum nu mor nici cu junk? Am ajuns sa ne gandim la efectul “biscuitilor” doar imediat dupa mancare, daca nu i-au aparut bubite inseamna ca e ok? Nimeni nu se mai gandeste apoi cand copilul face astm sau diabet sau alte boli ca totul poate fi provocat si de o diversificare prost abordata?

Mi-am amintit cum la un targ de produse traditionale cautam un sirop de catina fara zahar. Si doamna vanzatoare s-a enervat, ca si eu am crescut cu zahar si uite ca sunt bine? I-am spus ca nu sunt bine, am o gramada de boli pe care de-abia mi le pot tine in frau, chiar daca de multi ani deja am o alimentatie mai sanatoasa decat a multor cunoscuti, si un stil de viata sanatos per total. Nimeni nu face legaturile astea...

Cerealele instant din comert sunt rele, chiar si cele care nu contin lapte praf si zahar si arome. Eu credeam ca sunt ok cele instant bio, de orez brun, simple. Nu... Cititi aici despre cereale. Si va dau tema de casa, pentru cei cu adevarat interesati de tema diversificarii, si care vor sa studieze totul cum se cuvine, sa cititi toate articolele din meniul acela din stanga :D. De la inceput pana la sfarsit. Veti fi surprinsi sa vedeti ca eu recomand carne si grasimi :D. Dar mai ales creierul micutilor in dezvoltare are nevoie de grasimi. Eu inca nu i-am dat carne pentru ca nu am gasit o sursa sigura. Si pentru ca inca ezit, din punct de vedere etic, mi-e mila de animale. Nu din motive de sanatate. Daca as gasi, cred ca as vrea sa incerc sa rezolvam anemia lui pe cale naturala, nu cu medicamente. Deci da, recomand carne si derivate si lactate crude, si oua (chiar galbenusuri crude) doar din surse sigure, naturale. Cu puiul din comert am citit prea multe cazuri de dereglari hormonale ingrozitoare la copii, menstruatie precoce, cresterea sanilor la fetite mici, etc....

Daca si cand vreti sa-i dati cereale, orez de exemplu, cumparati orez boabe (preferabil bio :D), il fierbeti si apoi il mixati. Sau i-l dati sa-l manance cu mana, asa, boabe fierte, poate nici nu trebuie mixat. Sigur i se va parea distractiv. La fel cu orice cereala doriti.

Bine, daca vreti sa intrati si mai mult in amanunt, cerealele integrale pot face mai mult rau decat bine daca nu sunt fermentate sau inmuiate, germinate inainte de procesare, inainte de gatire, inainte de macinare. Si asta din cauza acidului fitic din invelis. Deci daca doriti o paine sanatoasa, procesul e foarte complicat, cu fermentarea boabelor inainte de macinare. Si juriul e inca in deliberari daca o paine din faina alba, fara pic de nutrienti, dar fara acid fitic, pentru ca acesta se afla in invelisul bobului de grau, e mai buna sau mai rea decat o paine din faina integrala, din boabe nefermentate, negerminate, pline de acid fitic, care blocheaza absorbtia multor nutrienti.

Astia cu filozofia Weston A. Price poate exagereaza putin totusi cu carnea chiar de la inceput :)))). Totul trebuie trecut prin filtrul personal. Mie mi se pare ca laptele oricum are proteine si grasimi. Asta daca mama e bine hranita, by the way, recomandarile WAP pentru omul matur le consider minunate , le tot spun si alor mei sa manance asa si nu reusesc sa se lase de lucruri procesate. Pentru ca margarina, mezelurile, zaharul si alte prostii sunt nesanatoase, nu carnea. Niciodata nu le-am spus sa se lase de carne, ca sfat pentru sanatate. Si nu cred ca poate fi atat de greu sa manance doar mancare facuta din alimente de baza: carne, oua, lactate crude, legume, fructe, seminte si nuci crude,...

Revin la propozitie. Deci eu as incepe totusi cu fructe si legume, pentru ca sunt vitamine si minerale care nu exista in lapte. Sa nu va stresati daca refuza legumele, e normal, sunt mai amare decat laptele. Nu insistati, pentru ca il veti face sa urasca mancarea. Daca mananca fructe, e suficient, au destule vitamine si minerale pentru el.

Tot despre cereale, inclusiv despre surorile lor mai sanatoase, pseudocerealele (orez, porumb, mei, hrisca, quinoa, amarant), aici si despre cereale si alte alimente aici.

Va trebui sa incepeti sa mancati si voi mai sanatos, ca va ajunge puiul sa manance ce mancati si voi, nu se poate altfel. Si e una cand mananci tu dulciuri, ca nu-ti pasa de tine :D, dar cand te gandesti ca intra zaharul intr-un organism pur si il strica, altfel sta treaba :D. Cititi jumatatea a doua a postarii acesteia si aici.

Prea multe reguli inhiba apetitul :D. Dar totusi as pastra regula aia clasica, cu un aliment nou dat 4 zile la rand, timp in care nu ii mai introduci ceva nou. In cazul in care are ceva reactii (pot fi pe piele, sau comportament diferit, sau secretii nazale, etc) sa stii de la ce i-a aparut.

Revin la linkuri (si imi cer mii de scuze ca sunt asa incoerenta, fara pic de structura). Sa cititi si aici cu linkuri cu tot. Linkuri prin care se afla si asta si cred ca si asta, nu mai stiu exact.

Doua site-uri dragute de la noi despre diversificare sunt: http://diversificare.ro/ (cu mentiunea ca ei sunt mai pro-vegetarieni, si eu nu as da soia copiilor! Nici adultilor :D!) si http://bebster.ro/ (unde merg mai mult pe filozofia WAP, cu multa carne si deloc gluten). Chiar daca sunt “cam opuse”, mie mi se par mult mai faine decat articolele de pe orice site pentru copii. Si cred ca putem trece totul prin filtrul personal si sa luam doar ceea ce ni se potriveste din ambele. Mai ales ca nici unul nu promoveaza hrana procesata, zaharul, monoglutamatul de sodiu,.. :D

Un articol minunat, din care o sa intelegeti treaba cu anemia este acesta (articolul il gasisem la un moment dat tradus pe site-ul attachmentparenting.ro, dar nu-l mai vad). Doctorii tot spun ca trebuie diversificare rapida ca sa nu fie copiii anemici. Cu lapte praf bine promovat la tv sau cereale imbunatatite cu fier! (wtf!) Pai asa daca as dori fier sintetic, ii pot da medicamente! Nu, multumesc! Iar daca vreau fier natural, din surse vegetale, ma uit aici. Si daca vreau fier natural si mai usor absorbit de organism, ii dau carne rosie si ficat. Mi se pare ca au ajuns sa isi bata joc de copii, sa fim toti niste pioni in cursa lor pentru bani... Copiii incep sa piarda fierul avut de la nastere doar in momentul in care in intestinele lor ajunge orice altceva in afara de laptele matern (chiar si ceai). Fie ca asta se intampla la 2 luni, sau la 1 an... Si tot in articol gasiti si motive pentru amanarea diversificarii, si observatia cu secretia amilazei numai dupa ce ies molarii...

Apropo de ceai, chiar si Organizatia Mondiala a Sanatatii s-a sesizat si a facut un document special pentru alaptarea in Europa de Est, pentru ca in tarile foste comuniste sunt o gramada de copii anemici din cauza consumului de ceai de la varste fragede si a alaptarii pe durata prea scurta.

Ati citit cartea The Baby Bond? Tot de la Linda Palmer, slideshow-ul asta, de vazut musai.

Despre Baby Led Weaning un pic de atentie cand cautati online, ca multi le dau spaghete si pizza ca prime mancaruri, pentru ca sunt mai usor de tinut in mana :))))). Trebuie sa vedeti ce alimente sunt mai usor de mestecat cu gingiile (avocado, banane, pere, morcovi fierti, dovlecel fiert, asparagus, broccoli, pastai verzi fierte...).

De citit si aici.

De citit si aici.

Si aici, tot pe tema WAP.

Unele chestii interesante si aici.

Putem invata multe si de la Simona chiar daca nu suntem raw-vegani. Ea ofera tot timpul informatie obiectiva si bine pusa la punct.

De citit si aici, aici si aici (cu mentiunea ca painea aceea nu e tocmai ok la un bebelus asa mic :D).

De fapt glutenul l-as amana pe termen nelimitat, cel putin un an. Si dupa aceea, doar la nevoie (a se citi pofta, ca nevoie de gluten nu are nimeni), nu zilnic. Cerealele cu gluten din zilele noastre, in special graul, nu mai sunt ce erau odata, au fost modificate genetic ca sa produca mai multa faina, sa creasca mai repede. Graul contine acum mult mai mult gluten decat pe vremea bunicilor nostri. Cereale cu mai putin gluten sau care au ramas mai putin modificate in timp, daca chiar chiar aveti nevoie/pofta, sunt: ovaz, grau kamut, grau spelta, poate chiar si orz si secara.

Bine, in final mi-am dat seama ca eu mi-am spus speech-ul ca si cum as vorbi cu o mama informata, ce vrea sa faca doar bine. Nu m-am apucat sa vorbesc despre cat rau ii pot face unui bebelus mic, pe viata, biscuitii, piscoturile, sucurile din comert, placintele, mezelurile, alte dulciuri din comert, pline de gluten, zahar, margarina si E-uri, procesate, prajite, sau mai stiu eu cum. Care nu aduc nimic bun organismului, ci numai si numai rau. Mult rau. Care chiar nu inteleg de ce sunt date bebelusilor, uneori zilnic. Nu, aceasta nu e o astfel de postare pentru ca stiu ca cele 3 mamici care m-au intrebat nu ar da asa ceva bebelusilor lor. Ele erau doar derutate daca sa inceapa cu cereale diversificarea, asa cum le-au sfatuit medicii pediatri. Of, si cate ar mai fi de spus la sectiunea de “asa nu” in diversificare... acum pe cand sa inchei mi-am adus aminte de cerealele si supicile puse in biberon... :| Dar din nou, nu e cazul mamicilor mele, si cred ca ar trebui sa pastrez postarea ca si cum le-as fi scris lor, pentru ca nu am cum sa abordez toate obiceiurile gresite din diversificarea copiilor in tara noastra. Nu are rost sa ma gandesc la copiii pe care ii cunosc personal care si-au inceput diversificarea cu pufuleti sau biscuiti sau piscoturi, ca prim aliment (pe motivul ca "uite ce haios il molfaie", si "doar e nevoie de zahar pentru energie"...), sau la cei pe care-i vad aproape zilnic band sucuri acidulate din capacelul sticlei, si vorbim aici de bebelusi sub 6 luni...

Si cate as mai avea de spus, lucruri mai putin stiute la noi, cu intoleranta la lactate sau la gluten, la bebelusii alaptati, cum de multe ori colicile sau refluxul se rezolva printr-un regim al mamei... Some other time...

Nota ce trebuia s-o pun la inceput: fiecare copil e diferit si mama stie de cele mai multe ori ce i se potriveste. Desi regret ca nu am facut BLW (macar cu piureuri), nu stiu sigur daca era pentru noi. La fel, e posibil ca unui copil sa-i placa doar fructele fierte, nu crude, de exemplu, si altuia doar bucatele din mancarea parintilor. Sigur mama stie si simte mai bine. Dar pe langa instinct, mama trebuie sa se si informeze, ca nu sunt de acord cu afirmatia din propozitia precedenta daca bebelusul primeste paine unsa cu margarina si mezel in fiecare zi...

vineri, 18 noiembrie 2011

Mai rau decat Babywise? Michael si Debi Pearl, "Despre educatia copiilor"

Nu credeati ca e posibil, asa-i? Pentru cine a pierdut postarea despre Babywise, e aici.

Postare inspirata de aici: http://www.drmomma.org/2011/09/amazon-we-find-child-abuse-offensive.html (si inceputa in septembrie, deci de prea multa vreme). Va rog, cei care stiti limba engleza, sa o cititi, pentru ca nu am tradus aici decat o mica parte.

Cel mai mare magazin online de carti, Amazon, are o politica prin care nu vinde carti cu continut ofensiv, jignitor, socant. Dar are de vanzare carti care exemplifica abuzul asupra copilului, pentru ca (nu-i asa?), o lovitura asupra unui caine, a unei femei, a oricarui om adult, este o fapta penala, pe cand lovitul unui copil e “disciplina”. Culmea, ca la un copil mi se pare cel mai grav acest fapt, pentru ca el inca nu are formata personalitatea, el are incredere totala in parintele lui, si-l iubeste indiferent ce face cu el. Si aceasta bataie nu ii insufla un sentiment ca parintele e rau, ci ca el e nedemn de dragostea parintelui, si deci nu merita nimic bun in lumea asta.

Asadar pe Amazon exista o carte foarte bine vanduta, “To train up a child”. Autorii au si un site, nogreaterjoy.org. Cand au fost intrebati pe site-ul lor ce cred despre a lovi cu nuiaua un copil sub 12 luni, ei au raspuns:


Nu am folosit niciodata nuiaua ca sa pedepsim un copil mai mic de 12 luni. Ar trebui sa citesti No Greater Joy Volumele 1 si 2. Am discutat in aceste doua carti acest subiect de mai multe ori. Pentru copiii mici, in mod special pe parcursul primului an, nuiaua este folosita foarte usor ca o unealta de antrenament. Folosesti ceva mic si usor ca sa captezi atentia copilului si sa-ti fortifici autoritatea. Una sau doua atingeri pe picioarele sau mainile goale vor determina un copil sa se opreasca si sa tina cont de comenzile tale. O coarda de 30 cm merge de minune ca o nuia de inceput. Iti va incapea in poseta sau in buzunar.

Mai tarziu, un tub de instalatie de apa este o unealta buna de plesnit. O poti lua de la Wal-Mart sau de la orice alt magazin de unelte. Cere o teava de plastic, de ¼ inch. Vin in diferite marimi si mai multe culori; deci poti avea o nuia dupa gustul tau. Se vand pentru mai putin de $1.00. Un bebelus are nevoie sa fie dresat toata ziua, zi de zi. Ar trebui sa fie un dresaj vesel, directionat, nu un dresaj de corectie. Daca un copil de 10 luni se joaca cu pamantul dintr-un ghiveci de flori, o simpla lovitura peste mana, acompaniata de comanda “Nu”, spusa cu o voce vesela, dar autoritara, ar trebui sa fie suficienta.

Cand bebelusul de 6 luni ii apuca parul surorii lui, cat timp inca are mana in parul ei, loveste-i mana sau bratul si spune “nu, asta o doare pe sora ta”. Daca a dat drumul deja la par, atunci pune-i mana inapoi in parul ei, ca sa ii faci legatura in minte cu actiunea de dinainte, si apoi loveste-i mana si spune-i comanda. Daca ti-ai gasit bebelusul incercand sa bage ceva intr-un recipient electric, tine-i mana pe obiect si langa recipient in timp ce-i dai cateva lovituri pe dosul mainii care a gresit, si asta in timp ce il dojenesti “nu, nu atinge, nu, nu atinge”. De aceasta data, va avea nevoie sa planga si sa fie suparat.

Daca bebelusul de 10 luni isi expune o toana pentru ca vrea sa fie luat sus, atunci trebuie sa-ti intaresti autoritatea cu cateva lovituri usturatoare. Nu il pedepsesti; il faci sa asocieze comportamentul lui negativ cu consecinte negative. Niciodata sa nu recompensezi comportamentul gresit cu indiferenta. Spune-i bebelusului “nu” si da-i o lovitura. Daca raspunsul tau e nou, poate va fi ofensat si va striga mai tare. Dar continua-ti activitatile normale ca si cum nu ai fi afectat. Asteapta un minut, apoi spune-i copilului sa se opreasca din plans. Daca nu se opreste, loveste-l din nou pe picioarele goale. Nu trebuie sa il dezbraci, sa il intorci si sa faci mare circ din treaba asta. Loveste-l doar oriunde este expusa pielea lui. Continua sa te comporti ca si cum nu-i observi toanele. Asteapta doua minute si repeta. Continua pana cand bebelusul realizeaza ca lucrurile devin mai rele, nu mai bune. Majoritatea bebelusilor vor continua de 3-4 ori si apoi vor aluneca intr-o pozitie in sezut si vor suspina. Cand acest lucru se intampla, este un semnal de predare, asa ca da-i 2 minute sa isi recupereze controlul si apoi napusteste-te asupra lui ca si cum toana lui nu s-ar fi intamplat si da-i o imbratisare mare, dar nu-l tine in maniera pe care a cerut-o. Acum iesi din zona, pentru a-l scoate pe el din asocierea cu evenimentul petrecut.

Nu lovi niciodata un copil mic cu mana ta. Tu esti prea mare si bebelusul e prea mic. Suprafata pielii este locul cu localizarea celor mai multi nervi si unde este cel mai usor sa cauzezi durere fara alte stricaciuni asupra copilului. Greutatea mainii tale provoaca putina usturatura pe piele, dar poate cauza vanatai sau stricaciuni interne serioase. Bebelusii au nevoie de dresaj dar nu au nevoie sa fie pedepsiti. Niciodata sa nu reactionezi la nervi sau la frustrare. Daca iti pierzi cumpatul, recapata-ti controlul inainte sa incerci sa disciplinezi un copil.


Nu, nu am cuvinte. As fi vrut sa explic cat de mult rau face unui copil chiar si o practica “minora” de genul sa-i tii mana pe ce nu trebuia sa atinga, lovindu-l in timpul asta. As fi vrut sa explic cat de neomenesc (nu pot spune animalic, pentru ca animalele nu fac asa ceva puilor lor) mi se pare sa mergi intr-un magazin sa-ti alegi o teava cu un design frumos, sa ti se potriveasca in poseta, ca sa-ti lovesti propriul copil... Dar chiar nu am cuvinte...

O sa va rog sa intrati totusi pe linkul ce-l ofera cei de la drmomma.org, http://www.change.org/petitions/amazon-refuse-to-carry-books-which-advocate-the-physical-abuse-of-children unde se poate semna o petite pentru a-i ruga pe cei de la amazon sa nu mai vanda cartea. Vad ca inca nu s-au strans suficiente semnaturi.

In saptamanile de dupa ce am citit articolul de mai sus, am vazut pe Facebook un anunt interesant, chiar am dat share atunci. Administratorii paginii oficiale a cartilor sotilor Pearl anuntau ca vor inchide acea pagina, cu mesajul urmator:

“Due to a change of heart by the admin, this page will be deleted in 24 hours. I only leave it up that long for this message to be read. I encourage all who genuinely like this page to reconsider and think about your actions. This book is NOT biblical. The older my children get the more I realize that I have failed them by following even a few of the principles encouraged by this book.”


Apoi, ca o coincidenta, in aceeasi perioada am aflat stirea ca o fetita adoptata era dresata in ultimul hal in spiritul filozofiei sotilor Pearl si a murit:
http://www.king5.com/news/crime/New-details-in-starvationfreezing-death-of-adopted-girl-130887208.html
http://www.king5.com/news/crime/Skagit-County-couple-charged-in-death-of-adopted-child-130822743.html


Cand am dat linkul de mai sus pe Facebook, am aflat socata ca aceasta carte este tradusa si la noi!!! Se numeste "Despre educatia copiilor", autori Michael si Debi Pearl, Editura Lampadarul de Aur. Se vinde in librariile crestine. Cum a putut editura, traducatorul, sa citeasca ingrozitoarele descrieri de pedepse? Mi se pare ca un indrumar pentru viol, pentru crima, pentru orice fel de abuz! Cum poti sa mai dormi noaptea cand stii ca trimiti asa ceva pe piata, unor parinti poate nestiutori... Aici este linkul din care am aflat acest lucru... http://myeva.wordpress.com/2011/02/03/din-nou-despre-sadism/

Si imi amintesc ca in urma cu mai mult de un an (cred) era socata toata blogosfera mamiceasca de un blog al unor mamici care isi explicau tehnici de pedepse corporale si alte forme de abuz. Nu mai am linkul... Din moment ce imi amintesc ca femeile alea se dadeau mari crestine, as putea pune pariu ca s-au inspirat de la “crestinii” astialalti. Of, ca numai ganduri crestinesti nu-mi trec acum prin minte gandindu-ma la astfel de parinti... Dar cum poti sa te numesti crestin cand faci asa ceva? Cum poti sa fii atat de idiot si atat de rau in adancul sufletului? ....

Cum am putea sa interzicem macar cartea de la noi? Unde am putea sa ne adresam, sa spunem ca acea carte contine tehnici explicate de abuz?

joi, 17 noiembrie 2011

Bucuresteni, ce faceti in weekend?

Toata saptamana trecuta am vrut sa va scriu sa mergeti la Talciocul Urban. Dar la cat de putin am reusit sa stau la calculator, am dat sfoara in tara doar pe Facebook. Nu numai pentru ocazia minunata de a cumpara lucrusoare faine, si de a va intalni cu oameni cool :D, dar si pentru ca multa lume a donat obiecte, ramanand ca voi sa "platiti" cat doriti in contul lui Bibi.

Azi am aflat (tot pe Facebook :D) ca lucrusoarele care au ramas nevandute/nedonate la Talcioc, vor fi disponibile in acest weekend, la Sala Dalles, la Targul Oraselul Mami.

Tot acolo veti putea sa vedeti wrap-uri, sling-uri, mei-tai-uri, wrap-tai-uri, paturici, Boba 2G, Boba 3G, cosmetice Lia si sa va intalniti la o poveste relaxanta cu Diana! Detaliile, orarul, tot, in linkul asta lung de mai inainte :D.

Sper sa revin, acum, dupa o lunga pauza. Ce mi-a mai ridicat moralul in zilele astea tomnatice? Sa vad ca blogul are la fel de multi cititori zilnic, chiar daca eu de o luna nu am mai scris nimic. UAU! Va multumesc, nu am cuvinte.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...